Calcule pentru Primăria Caransebeș și președinția Consiliului Județean!

isac marius psd caransbees
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Marius Isac, cel mai mare câștig de până acum al PSD Caraș-Severin, e pregătit să facă echipă cu Felix Borcean, Bebe Pasere și Marius Damian și după ce va fi desemnat candidatul social-democraților pentru Primăria Caransebeș.

Amânarea desemnării candidatului PSD pentru fotoliul de primar al Caransebeșului urmărește să înfrângă eventualele orgolii care ar putea duce la ruperea organizației municipale și la tensiuni în interiorul partidului chiar în prag de alegeri. În acest sens a intervenit și Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, care le-a dat răgaz celor 4 pretendenți, precum și conducerii organizației județene, să găsească o formulă de echipă, astfel încât să nu fie înregistrate plecări.

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Marius Isac, consideră că Felix Borcean trebuie să facă primul pas. „El ar trebui înainte de toate să caute o împăcare cu conducerea partidului. Dacă relația dumnealui cu conducerea partidului este OK, n-am ce să mai zic atunci și partidul va hotărât cine este candidatul pentru funcția de primar. Din punctul meu de vedere, toți cei 4 care suntem luați în calcul ar trebui să facem echipă cu cel care va fi desemnat de către partid, pentru că țelul nostru este de a câștiga Primăria Caransebeș și președinția Consiliului Județean. Trebuie să coagulăm toate voturile celor 4 potențiali candidați pentru funcția de primar.”, a comentat Marius Isac.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Un nou sondaj de opinie, făcut la comanda conducerii centrale PSD, a fost binevenit, spune Isac, și asta pentru că el lămurește lucrurile, nu mai lasă loc de interpretări și nemulțumiri. Mai ales că temerile legate de cota de încredere a primarului Borcean i s-au părut întemeiate. „În Caransebeș se putea și mai bine în acest mandat. Vorbesc strict de cartierul meu. Dacă în 2020 ni se promitea, nu mie, personal, ci celor din cartier, că se face un trotuar, iată că suntem în 2024 și nu avem acel trotuar. Se poate mult mai bine, asta e clar! A fost și relația lui Felix cu Bebe Pasere, care e viceprimar, o relație care nu e normală. Eu cu Felix am lucrat, știu cum se lucrează. Cu Bebe Pasăre nu, dar sigur aș putea lucra și cu el. Nu știu de ce nu se înțeleg ei, dar nu cred că este normal să ai un viceprimar la care să nu-i dai atribuții! Nu știu din ce cauză cei doi n-au ajuns la un consens. În afara acestor neînțelegeri, suntem o echipă și rămânem o echipă, indiferent de cine va fi desemnat de partid să fie candidat.”, a mai spus Marius Isac.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/