„Calculatoare” IBM de 100 de ani la Muzeul Banatului Montan

Vă puteți imagina o mașină de calcul cântărind două tone? Sau că era nevoie de o întreagă linie de asemenea mașini? Așa se prelucrau odată datele în ceea ce poate fi considerat „străbunicul” Excel-ului.  

Muzeul reșițean deține 15 mașini de calcul încă din 1988, când combinatul siderurgic le dona instituției condusă atunci de Ilie Uzum. Abia în 2024, mașinile au ieșit la lumină, nu oricând ci în… Noaptea Muzeelor. Una este inclusă în expoziția permanentă încă din 2016 și poate fi văzută la unul dintre etajele muzeului, altele 13 fac parte din expoziția deschisă la parter și care va rămâne permanentă tocmai datorită exponatelor cu greutate, la propriu și la figurat. A 15-a însă a rămas „ascunsă” pentru că e atât de grea încât n-a putut fi adusă în fața publicului.

De ce a fost nevoie de 36 de ani pentru a putea fi văzute? Pentru că muzeul funcționează în spațiul actual din 1987 și, atunci când mașinile au fost donate, s-a dorit realizarea unui muzeu tehnic în întreaga clădire. Apoi a venit Revoluția, după care a urmat un deceniu de trecere de la ce-a fost atunci la ce este acum. Și uite-așa nici muzeu tehnic nu s-a mai făcut și nici mașinile de calcul nu s-au văzut până acum. Una singură, aflată în expoziția de acum, a mai fost expusă anul trecut în cadrul expoziției „Invenții”.

Vechimea unora dintre mașini coboară până spre venerabila vârstă de 100 de ani, altele sunt ceva mai „tinere”. Pe unele se vede sigla IBM și parcă greu ne vine a crede că este vorba despre compania pe care cu toții o asociem cu tehnologia de ultimă generație. Și totuși… așa a fost odată. „UDR începe să achiziționeze în leasing aceste mașini în 1929. Ele au fost achiziționate în mai multe etape fiind aduse din SUA și Germania. Asemenea mașini de calcul mai ajung în România și la CFR, la Banca Națională ori la Astra. Toate funcționau cu curent electric și erau foarte utile în statistică, gestiune, contabilitate, sisteme de salarizare sau pontaj”, explică Livia Magina, managerul muzeului reșițean.

Pentru a ajunge la rezultatele finale, trebuiau parcurse mai multe etape realizate fiecare cu câte-o mașină la care lucra un operator. La perforator, operatorul perfora cartelele după un program scris dinainte. Apoi cartelele erau sortate de o altă mașină după criterii bazate pe perforațiile din prima etapă. După sortare, cartelele ajungeau la mașina de interclasat, care putea să citească ce fel de cartele au fost introduse. Inima sistemului era mașina tabulator numeric care putea funcționa și cu role de hârtie. Mai exista și o mașină de însumat care putea face diverse calcule.

Cam greu de înțeles „paleotehnica” de acum 100 de ani. Pentru că astăzi avem laptopul, tableta sau telefonul în care introducem datele în tabele Excel, pe care apoi le putem sorta după ce criterii dorim. Acum un secol însă, pentru un tabel cu rezultate pe care acum îl realizăm foarte ușor, era necesară o adevărată „linie de producție” în care munceau șapte-opt oameni. „Vom încerca să îmbunătățim expoziția deopotrivă cu imagini, cu informații mai detaliate, cu modul de folosire a fiecărei mașini tocmai pentru a înțelege cum funcționau și la ce ajutau”, a încheiat managerul Livia Magina. Pentru că e greu de crezut cu cât muncă se făcea odată ceea ce astăzi avem la… un click distanță.

• Tweet
• Pin It