Cadrele didactice din Caraș-Severin, pe podiumul Campaniei „Europa, casa noastră”

Reprezentanţa Comisiei Europene în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale au derulat în anul școlar 2013-2014 a IV-a ediţie a Campaniei de informare şi comunicare „Europa, casa noastră”.

Programul s-a adresat elevilor şi profesorilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi a avut drept scop derularea unor activităţi cu dimensiune europeană prin care elevii sunt încurajaţi să se informeze despre Uniunea Europeană, istoria, politicile ei, precum şi despre ultimele evoluţii din domeniul afacerilor europene.

Elevii au fost implicaţi în mai multe activităţi educaţionale pe teme europene şi acţiuni de voluntariat.

Criteriile care au fost luate în calcul la evaluare au fost aceleași ca în fiecare ediție, și anume impactul campaniei (participanți, număr de acțiuni, invitați speciali, implicarea comunității), originalitatea activităților realizate și mediatizarea acestora.

Un proiect putea primi maximum 30 de puncte din partea celor trei membri ai juriului. Toate proiectele câștigătoare au avut un impact foarte bun, acțiuni originale și o bună mediatizare.

Pe podium s-au clasat, printre cei 50 de câștigători, patru cadre didactice din Caraș-Severin. Acestea se vor bucura de o excursie la Bruxelles la Comisia Europeană, în luna septembrie.

La secțiunea Clubul Europa Casa Noastră, cu minim 8 activități a ieșit câștigătoare Ghiorghița Fercea de la Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița, cu 29,25 puncte.

La componență cu minim două teme europene s-au clasat pe podium Elena Crâsta, Școala Gimnazială „Mihai Peia”, cu 22 puncte; Sorina Stolojan, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Primăvara, cu 19,50 puncte, și Maria Givadă, de la Școala Gimnazială „Romul Ladea”, cu 19 puncte.

Foto: arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/