Consilierii locali au analizat, într-o ședință extraordinară, posibilitatea eficientizării energetice a unor imobile din oraș cu finanțare de la ADR Vest.
Discuțiile au privit termenul de depunere a documentelor necesare obținerii finanțării obiectivelor de investiții privind reabilitarea clădirilor rezidențiale din Lugoj la ADR Vest, complexitatea documentației și importanța acesteia.
Administrația vrea să eficientizeze energetic mai multe imobile din oraș prin îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii, a șarpantelor și învelitoarelor, inclusiv măsuri de reparații a clădirii, dar și înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață.
Primul dintre ele este un imobil de locuințe de pe Splaiul Coriolan Brediceanu, nr. 17, bl. 17, compus din patru scări, în regim de parter plus patru etaje. Al doilea este amplasat pe Splaiul Tinereții, nr. 17A, 17B. Zona în care este situată clădirea este una cu locuințe colective, preponderent în regim de parter plus patru etaje. Imobilul are două scări. Al treilea obiectiv este situat pe strada Traian Grozăvescu, are regim de parter plus trei etaje și o singură scară. Pe listă mai este un imobil din cartierul ITL, de pe strada Buziașului, nr. 36. Clădirea este compusă din două scări și are regim de parter plus patru etaje. În vizorul edililor este și cel de pe strada Banatului, nr. 3, cu parter plus două etaje și două scări. Și pe strada Stadion, nr. 52, 53, 54, 55 se va face o eficientizare energetică. Clădirea este compusă din patru scări și este în regim de parter plus patru etaje. Nu în ultimul rând, se dorește intervenția și la imobilul de pe strada Tinereții, nr. 2D și 2E, clădire în regim de parter plus patru etaje.
Durata de investiție este de 18 luni.