Cadavru dispărut peste noapte din morga spitalului din Reșița, căutat de polițiștii de la Investigații Criminale!

cadavru disparut din moprga spitalului din resita
579936676 836890662185728 1562271342293314240 n

Un medic anatomopatolog al spitalului Județean de Urgență Reșița a alertat Poliția constatând lipsa cadavrului unei femei din morgă!

Bolile grele ale celui mai mare spital din Caraș-Severin au atins până și secția destinată celor care au încetat din viață. Corpul de Control al ministrul Sănătății a descoperit astfel o adresă din 23 iunie 2025, a unui medic primar de la Anatomie Patologică, prin care a adus la cunoștință conducerii Spitalului Județean de Urgență Reșița, faptul că, în dimineața zilei respective, a fost informată verbal de către personalul medical al secției Hematologie Interne I, faptul că o decedată din ziua precedentă lipsește din morga spitalului.

Cadavrul femeii lipsea, în timp ce foaia de observație se afla în serviciul Anatomie Patologică al Spitalul Județean de Urgență Reșița! Medicul aflase că trupul neînsuflețit al femeii fusese luat și transportat de către personalul firmei de pompe funebre Octavian în localitatea Lugoj. La ora 10:30, însă, personalul firmei Octavian a adus decedata cu brățară de identificare în sala de predare decedați a morgii Spitalului Județean de Urgență Reșița.

O echipă de control trimisă de directorul Direcției de Sănătate Publică la Spitalul Județean de Urgență Reșița a constatat că, într-adevăr, decedata a fost preluată de către firma de transport funerar. Dar nu fusese transportată la Lugoj!
Reprezentanții “Octavian” au comunicat faptul că, din cauză că decedata avea o greutate excesivă, au luat decizia, fără anunța aparținătorii, de a o menține în mașina de transport funerar dotată cu frig, pe parcursul nopții de 22 spre 23 iunie 2025. În curtea spitalului, la intrarea spre morgă!

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Medicul anatomopatolog intrat în serviciu în dimineața zilei de 23 iunie, ocazie cu care constatase lipsa cadavrului din morga spitalului, anunțase deja atât conducerea spitalului, cât și Biroul de Investigații Criminale!
Spitalul Județean de Urgență Reșița a fost sancționat cu avertisment de către Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin în urma acestei întâmplări.

Corpul de Control al ministrului Rogobete trimis la spitalul din Reșița în urma valului de nereguli reclamate a consemnat însă și alte aspecte importante. Nu au fost prezentate documente din care să reiasă acordul în scris al conducerii Consiliul Județean Caraș-Severin pentru achiziționarea de servicii privind transportul persoanelor decedate în incinta Spitalului Județean de Urgență Reșița și a sumelor alocate pentru această achiziție din partea Consiliului Județean Caraș-Severin în a cărui administrare se află Spitalul Județean de Urgență Reșița!

Nu au fost prezentate nici documente privind condițiile și modalitatea în care a fost reluată procedura de licitație pentru achiziționare de servicii privind transportul persoanelor decedate în incinta spitalului!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/