Cadavru descoperit într-o casă abandonată din Timișoara

Un cadavru a fost descoperit, marți dimineața, într-o clădire abandonată din Timișoara. Polițiștii au demarat cercetări.

Oamenii legii au fost alertați prin apel 112 despre faptul că într-o clădire dezafectată, situată pe strada  Splaiul Tudor Vladimirescu din Timișoara, s-ar fi găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat.

„Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând faptul că cele sesizate se confirmă. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiș.

Cadavrul a ajuns la Institutul de Medicină Legală. Cel mai probabil este vorba despre un om fără adăpost.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/