Cabinetele a trei medici din Reșița, reabilitate și dotate cu fonduri europene

lansare proiect cabinet medical resita

Trei medici de familie din municipiu își renovează cabinetele cu bani europeni, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

SCM Policlinica Popovici Praxis SRL, CMI Dr. Covianici Maria și CMI – Dr. Călin G. Marinela – Dorina au demarat implementarea proiectului „Asigurarea accesului la servicii esențiale de asistență medicală de bază, prin renovare și dotare, pentru locuitorii din Reșița și comunele aparținătoare”, finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 12 – Sănătate, Investitia 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică: I1.1: Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistență medicală primară.

Cu alte cuvinte, beneficiarii acestui proiect fac renovări importante în propriile cabinete de medicină de familie și achiziționează aparatură medicală de ultimă generație.

Despre cele trei proiecte câștigătoare, pentru care au fost semnate și contractele de finanțare, s-a vorbit astăzi în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat cei trei beneficiari – dr. Daniel Popovici, dr. Maria Covianici, dr. Marilena Soran Călin – precum și reprezentantul firmei de consultanță care sprijină implementarea investițiilor, Cristian Franț.

Vorbim despre trei proiecte câștigătoare pentru care s-au semnat deja contractele de finanțare prin PNRR, toate sunt cabinete medicale de medicină de familie. Prin proiect s-a primit o sumă de aproximativ 15.000 de euro, în baza unor devize de lucrări, pentru lucrări de modernizare ale cabinetelor, pentru că era nevoie, și o listă cu aparatură medicală, listă estimată la o valoare de 45.000 de euro, aproximativ 22 de poziții avea acea listă, și fiecare dintre cei trei medici a bifat din lista respectivă ce a considerat că îi este util în cabinetul medical. Banii pentru renovare vor veni prin Ministerul Sănătății, iar în cel mai scurt timp vor începe și procedurile de achiziții cu firmele de construcții care sunt așteptate cu oferte, după care vor începe lucrările de renovare, așa cum au fost ele descrise de fiecare dintre devize. Partea de aparatură va fi achiziționată direct de Ministerul Sănătății și fiecare cabinet va fi invitat, la un moment dat, să ridice aparatura pentru care a optat”, a explicat Cristian Franț.

Deși se află în pragul pensionării, dr. Daniel Popovici spune că și-a dorit să profite de finanțarea europeană și să renoveze așa cum trebuie clădirea în care se află cabinetul său, imobil ridicat în urmă cu aproape 60 de ani.

Mă bucur că am fost acceptați în acest program de renovare și dotare cabinete medicale, pentru că funcționăm într-o clădire veche, din 1964, pe care, cu fonduri proprii, am renovat-o exterior și interior, atât cât am putut, și așteptăm cu nerăbdare să finalizăm acest proiect, chiar dacă unii dintre noi, adică eu și soția, suntem în pragul pensionării. Ne dorim ca ceea ce vom lăsa în urmă să fie o locație decentă și cu dotarea corespunzătoare pregătirii fiecăruia dintre noi”.

În asentimentul medicului Popovici a fost și dr. Maria Covianici care a explicat că era nevoie de o astfel de investiție: „Așa cum a spus și colegul meu, mă bucur că am putut accesa acest proiect european. Este un sprijin real pentru a putea dota și moderniza cabinetul. Personal, am optat să dotez cabinetul cu EKG, spirometru, pulsoximetru, glucometru și un ecograf portabil”

Cele trei cabinete se află în clădirea de pe strada Lalelelor Nr.1 din Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/