Salvați Copiii dotează cabinete medicale din regiune

Lucian Zelea, medic de familie în localitatea Olari Organizația Salvați Copiii dotează cabinete medicale

Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom continuă programul „Primul pas spre sănătate”, în sprijinul comunităților rurale defavorizate.

Șase cabinete de medicină de familie din Olari (Arad), Hațeg și Pui (Hunedoara), Voiteg și Știuca (Timiș) au fost echipate cu 64 de dispozitive medicale precum ecografe portabile, pulsoximetre, electrocardiografe, defibrilatoare, dopplere vasculare, truse de mică chirurgie și mobilier specializat.

Echipamentele medicale vor veni în sprijinul a peste 560 de mame și femei însărcinate, precum și a 790 de copii sub 3 ani, din comunitățile rurale deservite de aceste cabinete, oferindu-le acces la îngrijire medicală aproape de casă.

„Când o mamă vine cu un copil plângând și nu știi dacă e o simplă durere sau ceva grav, un ecograf sau un stetoscop de calitate pot face diferența dintre teamă și siguranță. Echipamentele nu sunt doar obiecte – sunt încredere, decizii corecte, vieți protejate. Fără ele, suntem medici cu suflet, dar cu mâinile goale”, a declarat Lucian Zelea, medic de familie în localitatea Olari.

Stiri Timisoara publicitate ziar expresb 1000x100

Prin programul „Primul pas spre sănătate”, finanțat cu 1,5 milioane de euro de Fundația OMV Petrom, au fost dotate până acum 100 de cabinete medicale, la nivel național. Scopul este ca locuitorii din comunitățile izolate să beneficieze de consultații medicale de calitate – scade presiunea asupra spitalelor mari și oferă gravidelor și copiilor acces rapid și sigur la îngrijirea medicală necesară.

România, potrivit statisticilor Salvați Copiii, este țara cu cea mai ridicată rată a mortalității infantile din Europa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/