Cabană de vânătoare, pensiuni, zonă de promenadă – elementele-cheie pentru dezvoltarea turismului la Răcășdia

Deși se poziționează bine din punct de vedere economic datorită investitorilor străini care-și desfășoară activitatea pe raza UAT-ului, comuna Răcășdia mai are de lucru până când se va putea situa la fel de bine din punct de vedere turistic.

La momentul actual, comunitatea condusă de Mirco Ilie Lechici, deși nu găzduiește nicio pensiune pe raza comunei, are totuși câteva idei creionate care ar pune pe picioare și dezvoltarea segmentului turistic, după cum explică edilul: „Sunt două intenții de a face pensiuni: una la ieșire din Răcășdia, iar cealaltă spre Vrăniuț. Avem în perspectivă o cabană de vânătoare a Ocolului Silvic pe care ne gândim cum am putea să o concesionăm, într-un fel sau altul, deși nu știm dacă putem s-o legăm într-un fel de circuit. De asemenea, avem și un muzeu înființat în centru”.

Șeful administrației publice locale de la Răcășdia spune că singurul lucru de care mai au nevoie vizavi de turism îl reprezintă soluțiile, întrucât comuna pe care o conduce are o poziționare buna: „Suntem poziționați bine: înainte de Clisură, înainte de Cheile Nerei, înainte de calea ferată care traversează drumul național”. Lechici mai punctează că unul dintre lucrurile de mare ajutor în acest sens este legat de reactualizarea PUG-ului, unde „am scris o zonă de promenadă în viitor, aici, în spatele primăriei, între câteva mori. O zonă de promenadă pe care să o populăm cu raci, de unde vine și numele de Răcășdia – Valea Racilor”.

Înainte însă să-nceapă să se focuseze strict pe segmentul turistic: pe cabana de vânătoare, muzeu și zona de promenadă, primarul Lechici și-a propus mai întâi să finalizeze prioritățile, ca mai apoi să se poată concentra strict pe modul în care poate fi dezvoltat turismul în comuna pe care o conduce.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/