Trei cărășeni s-au ales cu dosar penal, după ce au furat mai multe kilograme de fier vechi și componente din aluminiu. Totul s-a petrecut la finele săptămânii recent încheiate.
În cursul nopții de sâmbătă, în jurul orei 22.15, polițiștii din Bocșa au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe componente provenite din dezmembrarea unor remorci auto, depozitate pe un teren viran, în proximitatea unor hale din comuna Berzovia.
La scurt timp de la primirea sesizării, polițiștii au identificat, pe DJ 572, în apropierea locului comiterii faptei, un autoturism în care se aflau trei bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 45 de ani, toți din comuna Berzovia.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit că cele trei persoane s-ar fi deplasat în aceeași seară, cu un microbuz, la locul comiterii faptei, încărcând în autovehicul șapte obloane din aluminiu și aproximativ 200 de kilograme de fier vechi, componente dezmembrate de la remorci auto, bunuri pe care le-ar fi transportat la locuința unuia dintre ei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar polițiștii continuă cercetările în vederea tragerii la răspunde penală a persoanelor vinovate.”, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Bunurile sustrase, estimate la peste 16.000 de lei, au fost găsite încărcate în microbuz, în fața locuinței unuia dintre cei trei bărbați. Acestea au fost recuperate de polițiști și restituite persoanei vătămate.