

La opt luni de la izbucnirea conflictelor din Ucraina, momentul la care s-a început la Timișoara inventarierea adăposturilor civile, nici până acum lucrurile nu au avansat. Majoritatea spațiilor nu ar putea fi folosite, dacă ar fi necesar, din cauză că nu au fost intabulate. Administrația locală promite că va demara lucrări urgente în aceste buncăre.
Viceprimarul Cosmin Tabără anunța, la izbucnirea războiului din Ucraina, că toate buncărele Timișoarei vor fi inventariate, apoi igienizate pentru a putea fi folosite în caz de nevoie. La vremea respectivă, edilul local afirma și că multe dintre acestea nu sunt intabulate. La luni bune după, situația este similară. Procedura de intabulare a fost demarată, dar încă e nefinalizată. În consecință, primăria nu a intervenit în acele spații pentru a le pregăti în caz de dezastru.
„După Revoluție, adăposturile civile nu au fost considerate ca fiind o prioritate nici de administrațiile locale, nici de cele centrale. Mărturie îmi stă faptul că nu există o direcție distinctă pentru apărare civilă, ci doar o structură încorporată în cadrul ISU. Cu 10 zile înainte de a se sesiza secretarul de stat Raed Arafat, în iarnă, am demarat procedura de identificare și inventariere a adăposturilor și a dotărilor acestora. Am trimis notificări către asociațiile de proprietari în vederea igienizării lor și a punerii la dispoziție. Am inițiat procedurile de intabulare a 50 dintre cele 87 adăposturi publice, acestea fiind în curs. Am prevăzut o sumă la bugetul local pentru a putea fi făcute, în prima fază, lucrări de urgență: etanșare, ventilație, parte electrică.”, a declarat viceprimarul Tabără.
Luni, viceprimarul a fost în câteva adăposturi, însoțit de subprefectul Sorin Ionescu și reprezentanți de la Protecția Civilă din primărie, MApN și ISU.
„Siguranța cetățenilor în situații speciale și existența în condiții normale a unor adăposturi publice de protecție civilă nu au reprezentat neapărat o prioritate pentru administrațiile din Timișoara. Este de neînțeles acest lucru și inutil de a căuta vinovați. Trebuie luat în calcul faptul că dezastrele nu pot fi prevăzute, dar avem obligația să fim pregătiți pentru a le putea gestiona, măcar de acum încolo. (…) La cum se prezintă locațiile, măsurile trebuie luate în mod serios și urgent.”, a spus Sorin Ionescu.
Timișoara are 92 de adăposturi civile, cele mai multe în blocuri și clădiri construite înainte de 1990. Pe lângă acestea mai sunt și altele private, care se află în evidența ISU. Legea prevede că orice imobil cu suprafață desfășurată mai mare de 600 mp, prevăzută cu subsol, trebuie să aibă în dotare și un astfel de adăpost, care, în caz de nevoie, devine public.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
1.495 de persoane au fost angajate, în primele zece luni ale anului, cu ajutorul măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă derulate de AJOFM Caraș-Severin. Cei mai mulți...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Raluca Pantea |
06 December 2025
Căței în paradă, de Moș Nicolae, în centrul Timișoarei (FOTO)
Roxana Bălan |
06 December 2025
„Flori dalbe” – o sărbătoare a colindului, cu peste 500 de copii pe scenă, la Reșița
Dani Stanciu |
06 December 2025
Medicilor din Caraș-Severin le-a fost frică să se vaccineze împotriva Covid 19!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

