Bugetul Timișoarei pe acest an, în consultare publică. Sume importante prevăzute pentru Colterm și TM2023

timisoara11

Primăria Timișoara anunță că proiectul de buget aferent anului 2023, care se ridică la peste 2,4 miliarde de lei, se află în consultare publică. Sume importante de bani sunt prevăzute pentru susținerea Colterm, a proiectului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, dar și pentru finanțarea marilor șantiere.

Primăria Timișoara anunță că a publicat proiectul de buget aferent anului 2023, precum și anexele acestuia, care pot fi consultate AICI! Mai precis, bugetul total al Timișoarei pentru acest an se ridică la peste 2,4 miliarde de lei.

Am construit un buget care reflectă trei priorități pentru 2023, respectiv buna funcționare a serviciilor publice precum încălzirea și transportul public, continuarea și finalizarea investițiilor începute, în particular cele pe fonduri europene și finanțarea culturii în anul în care suntem Capitală Europeană a Culturii. A fost un buget dificil de închis. Anul 2022 a venit cu creșteri majore ale costurilor în toate sectoarele importante, de la creșteri pentru curentul pe care-l plătim la iluminatul public, la creșteri pentru încălzirea instituțiilor publice, la creșteri pentru materialele de construcții și manopera pentru toate investițiile atât de necesare. Cu toate astea, Timișoara merge înainte și vom face tot ceea ce este necesar și legal pentru a asigura continuitatea serviciilor de interes public, unde alocăm sume record pentru subvenții. Vom închide șantiere majore cu fonduri europene, unde avem prevăzute investiții de 539 de milioane de lei, 43% din întreg bugetul de dezvoltare. Va fi un an plin de provocări cărora suntem pregătiți să le facem față”, a afirmat primarul Dominic Fritz.

Potrivit Primăriei Timișoara, propunerea de buget prevede o alocare de 1,09 miliarde de lei pentru cheltuielile de funcționare și 1,27 miliarde de lei pentru continuarea și finalizarea investițiilor din oraș. Totodată, este preconizată o creștere a veniturilor din cote defalcate din impozitul pe venit de 13,6%, în comparație cu anul 2022, care se reflectă în 82 milioane lei în plus la bugetul local. De asemenea, anul 2023 este ultimul an în care pot fi finalizate proiectele pe fonduri europene din cadrul multianual 2014-2020. Astfel, este preconizată o creștere de 115 milioane lei prin atragerea de fonduri europene. Impozitele locale nu au crescut, singura actualizare fiind cea cerută de codul fiscal, respectiv indexarea la inflația aferentă anului 2021. Prin urmare, prin impozitele locale (pe clădiri, terenuri și autovehicule) vor veni la buget cinci milioane lei în plus față de anul trecut.

Pentru continuitate serviciilor de încălzire sunt alocate 165 milioane lei la Colterm, comparativ cu 120 milioane lei în anul 2022, fonduri pentru plata cheltuielile curente – gaz, cărbuni, dar și din care să poată compania Colterm să achiziționeze certificatele verzi aferente anului precedent. Pentru continuitatea serviciilor de transport public sunt alocate 115 milioane lei, comparativ cu 80 milioane lei în anul 2022, fonduri care reflectă creșterile costurilor de funcționare, respectiv carburanți și curent. Pentru iluminatul public sunt prevăzute 24 milioane lei, comparativ cu 10 milioane lei care au fost plătiți în anul 2022, fiind un exemplu ilustrativ al creșterii costurilor din utilități și care ridică odată cu ele și costurile de funcționare pentru toate unitățile subordonate Primăriei Municipiului Timișoara. Alte creșteri pentru funcționare includ o creștere de 8,9 milioane lei pentru asigurările sociale, pentru a-i sprijini pe cei mai afectați de efectele inflației, precum și o creștere de 7,8 milioane lei rate și dobânzi aferente creditelor municipiului (credit KfW în 2011, credit MFP în 2015, emisiuni de obligațiuni municipale 2006-2008 refinanțate prin BCR în 2020 și credit BERD în 2021)”, a detaliat Primăria Timișoara.

De asemenea, o atenție deosebită este acordată marilor șantiere din Timișoara, prioritare fiind investițiile cu finanțări aferente cadrului multianual precedent, în mod particular șantierele finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Printre obiectivele finanțate pe acest program se numără reabilitarea Căii Bogdăneștilor, extinderea și reabilitarea Clinicii de Balneologie, construcția și dotarea unui nou corp la Liceul Waldorf sau construcția unui Centrul Cultural și Educațional în Kuncz.

În final, anul acesta Timișoara va oferi întregii Românii și Europe un program cultural de excepție. Șantierele de la cinema Studio, Timiș, Dacia, centrul din Kuncz se vor finaliza în acest, iar Primăria Timișoara va finanța programul cultural și proiectele de cultură cu 61 mil lei, prin proceduri competitive. În total, Primăria va aloca 186,7 mil lei pentru Capitala Europeană a Culturii. De asemenea, în conturile municipiului vor intra 51 mil lei din partea Ministerului Culturii pentru acest an. Bugetul este disponibil pentru consultare publică. Creșterile de costuri generate de inflație au făcut ca bugetul din acest an să fie închis cu întârziere, lucru care va duce la o procedură urgentată pentru aprobare acestuia. Termenul legal de aprobare a bugetului este 2 februarie”, a informat Primăria Timișoara.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/