Bugetul Caraș-Severinului, bazat pe investiţii, realist şi echilibrat, dar și suplimentat printr-un credit bancar!

hurduzeu silviu

Aproape 500 de milioane de lei e bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin în 2025! Președintele Silviu Hurduzeu impune însă un ritm alert investițiilor și propune accesarea unui credit!

485 de milioane de lei sunt la dispoziția administrației județene, mai mult decât anul trecut, dar mult prea puțin față de ceea ce presupune planul de investiții al președintelui Hurduzeu.

„Consilierii judeţeni au aprobat cu unanimitate Bugetul pe care l-am propus pentru anul 2025. Consider acesta momentul adevăratului început al unei noi epoci, pentru că, până acum, am funcţionat în logica financiară a fostei administraţii cu finanţele aprobate anul trecut. Bugetul pe 2025 se bazează pe investiţii, fiind realist şi echilibrat. De altfel, anul acesta avem 58,6% pentru dezvoltare şi 41,4% pentru funcţionare. În 2024, raportul a fost fix invers: 52,7% din cheltuieli au mers pentru funcţionare şi 47,2% din cheltuieli au mers pentru dezvoltare. Deci, avem o creştere de peste 10 puncte procentuale a alocării pentru dezvoltare.”, a explicat Hurduzeu.

Nu este un buget de austeritate, mai spune președintele CJ, ci unul în care se prioritizează investiţiile. A preferat să aloce banii către dezvoltări, cheltuielile cu aparatul bugetar rămânând la valoarea din noiembrie anul trecut.

Se va finaliza astfel modernizarea DJ 608: Plugova – Globurău – Costiş – Borugi – Cornereva – Obiţa – Rusca, încep lucrările peDJ 571: Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici și se va finaliza achiziţia de microbuze electrice pentru a deservi elevii din judeţ, un proiect în valoare de 36 de milioane de lei. Totodată, se va renova şi reabilita Muzeul Banatului Montan din Reșița și se va încerca acelaşi lucru şi cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș.

„Suntem în căutarea unor soluţii de finanţare pentru celelalte proiecte de dezvoltare a infrastructurii. Ştim că drumurile sunt punctul nevralgic al Banatului Montan şi vom face tot posibilul pentru o transformare în aceşti patru ani.”, a adăugat președintele Hurduzeu.

În ședința de ieri a Consiliului Județean Caraș-Severin s-au purtat discuțiile preliminare și în vederea accesării unui credit bancar, necesar în primul rând finanțării domeniului turistic Semenic, dar și lucrărilor pe anumite drumuri județene.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/