Bugetul Administrației Canalului Bega, în consultare publică

canalul bega timisoara

Administrația Canalului Navigabil Bega Timiș nu are profit, în cei 6 ani de activitate. Ministerul Transporturilor îi asigură finanțarea pentru funcționare.

Potrivit Ministerului Transporturilor, Regia Autonomă Administrația Canalului Navigabil Bega are nevoie de aproape 2,7 milioane de lei pentru a funcționa. Cei mai mulți bani merg spre plata salariilor și a bonusurilor.

„Regia nu obține profit și în concluzie nu distribuie sume din alte rezerve și din rezultatul reportat conform prevederilor OUG 29/2017. Cheltuielile totale estimate pentru anul 2024 în valoare de 2.690,50 mii lei sunt dimensionate în funcție de propunerile compartimentelor de specialitate din cadrul Regiei pentru anul 2024 privind programele de mentenanță, investiții, studii și cercetări, asigurarea stării de securitate și sănătate în muncă, securitatea instalațiilor, protecția mediului, formare profesională, asigurarea de risc etc. aprobate de către conducerea acesteia”, aflăm din proiectul bugetului regiei, aflat în consultare publică.

Cheltuielile cu personalul sunt estimate la  2.1 milioane de lei. Regia Autonomă „Administrația Canalului Navigabil BEGA” Timiș  a fost înfiinţată în 2018 și are  în obiectul de activitate asigurarea gabaritelor minime de navigație stabilite în conformitate cu prevederile naționale și internaționale aplicabile, prin dragaje de întreținere, asigurarea semnalizării costiere și plutitoare, efectuarea de măsurători topohidrografice.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/