Bucurie pentru micuții din localitatea Cerneteaz. În această vară, prichindeii se vor distra într-un loc de joacă modern, la finalul unor lucrări de 300.000 lei, derulate de Primăria Giarmata.
Localitatea Cerneteaz va beneficia de o investiție importantă, în perioada imediat următoare. Primăria Giarmata a început lucrările de modernizare a locului de joacă. Investiția se ridică la aproape 300.000 lei, iar lucrările ar trebui să fie finalizate în cel mult trei luni.
„Această locație va prinde, în curând, viață și culoare! Spațiile de joacă sunt esențiale pentru dezvoltarea socială si emoțională a unui copil, iar acum, că natura a reînviat și soarele ne încălzește, ne pregătim să le oferim celor mici din Cerneteaz un loc pe care să îl umple cu râsetele lor”, a transmis Primăria Giarmata.
Mai precis, locul de joacă din Cerneteaz se află pe str. N. N. Iancovici. Investiția presupune montarea unui sistem de irigații automat, plantarea de arbuști decorativi, precum și reabilitarea și reorganizarea locului de joacă, pentru a fi cât mai prietenos cu micuții care-i vor trece pragul începând cu această vară.