Bucuria dăruirii. Peste o mie de copii sărmani din Banat, vizitați de Moș Crăciun

scrisoare 3

Moș Crăciun i-a auzit pe copiii din Timiș și Caraș-Severin care provin din familii sărace și le-a adus, anul acesta, cadouri personalizate, în funcție de ce a cerut fiecare. Totul a fost posibil prin mobilizarea incredibilă a comunității girocene, la inițiativa Parohiei comunei Giroc. 

Campania prin care au fost dăruite cadouri copiilor aflați într-o situație delicată a fost derulată de Asociația Filantropică Ortodoxă Sfântul Dimitrie din Giroc. Împreună cu preotul paroh al bisericii ortodoxe din comună, Marius Șonea, voluntarii au ajuns la o mie de copii. Toți au primit cadouri personalizate, de la dulciuri până la haine sau jucării.

scrisoare 1

„Toată campania a început în urmă cu aproape o lună, când am început să dăm sfoară-n țară la colegii din parohii – pentru că anul acesta am avut 30 de localități la care am ajuns – și colegii preoți sau autoritățile locale ne-au făcut listele cu copiii nevoiași, au mers la ei și i-au rugat să scrie câte o scrisoare către Moș Crăciun. După ce le-am primit, le-am procesat pe fiecare în parte și cu ocazia Praznicului Sfântului Nicolae am dat drumul campaniei «Un copil pentru fiecare», din iarna anului 2022, campanie care a adunat o mie de copii. Am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să atingem toți copiii, să nu rămână nimeni fără cadouri și cred că fiecare a primit ceea ce și-a dorit.”, a declarat pentru expressdebanat.ro Marius Șonea, preotul paroh al bisericii ortodoxe din comuna Giroc.

scrisoare 2

Voluntarii au citit scrisori extrem de emoționante scrise de copii. Unii au cerut doar mâncare, alții l-au lăsat pe Moș Crăciun să aleagă cadoul potrivit pentru ei, în funcție de bugetul de care dispune.

„Ne emoționează de fiecare dată când citim aceste scrisori ale copiilor către Moș Crăciun. Marea majoritate cer lucruri de strictă necesitate, în primul rând mâncare, mai puțin dulciuri, plus haine – în această perioadă rece a anului. Pe plan secund au fost jucăriile sau alte dorințe. Ne-au impresionat câteva scrisori din care reieșea faptul că acești copii trăiesc într-un mediu foarte limitat din punct de vedere financiar, spuneau: «Moșule, dacă poți să ne aduci o jucărie, dar dacă nu ai bani mă mulțumesc și cu orice îmi aduci». Este foarte emoționant când citești astfel de exprimări ale copiilor.”, a mai spus preotul Marius Șonea.

voluntari giroc

Voluntarii asociației filantropice organizează campanii de ajutorare a celor sărmani pe toată perioada anului, nu doar de Crăciun.

„Ne unește pe toți același sentiment de dragoste față de aproapele nostru și faptul că ne hrănim din bucuria celor pe care îi ajutăm. Chiar trăim cu adevărat acest cuvânt «dăruind vei dobândi» și de aceea muncim ore, zile, nopți, foarte mulți oameni pentru a ajunge la copii. Avem această echipă de voluntari la noi la biserică și mergem cu toții în campanie, împărțim aceste cadouri. Zâmbetul, ochii copiilor sunt cei care ne hrănesc, ne motivează și ne dăm seama că, de fapt, ei primesc un lucru material pe care îl folosesc o perioadă de timp, dar ce primim noi ne hrănește toată viața. În asta credem și asta vrem să facem.”, a mai spus preotul paroh de la Biserica Sf. Dimitrie din Giroc.

cadouri giroc

Copiii din Giroc sunt învățați să fie darnici și harnici, iar în atelierul de pictură creat de parohie, din mâinile copiilor talentaţi ies lucrări care se vând. Banii sunt donaţi pentru ajutorarea altor micuţi cu nevoi materiale.

„Nu pot să vorbesc de Nașterea Domnului fără a vorbi despre Nașterea Domnului. Tot mai mult ne axăm pe târguri și tot felul de activități ale Crăciunului care nu prea ne mai amintesc că Isus Hristos s-a născut în peștera din Betleem, înconjurat doar de Fecioara Maria și de dreptul Iosif, întâmpinat de păstori și de cei trei magi de la răsărit și cred că ar trebui cu toții să devenim mesageri ai lui Hristos, așa cum au devenit păstorii, prin colinde, să încercăm să privim spre cei care au nevoie, nu doar în această perioadă a anului, ci tot anul. Și, bineînțeles, nu doar de Crăciun să fim mai buni. Ci în fiecare zi, când deschidem ochii, privim către lumina de afară, îi mulțumim bunului Dumnezeu și să îl rugăm să ne facă mai buni.”, le-a transmis preotul Marius Șonea credincioșilor.

Foto: Facebook/Biserica Ortodoxa Romana Sf. Dimitrie – Giroc, Asociatia Filantropica Ortodoxa Sfantul Dimitrie – Giroc 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/