Chiar dacă suntem la mijlocul lunii noiembrie și mercurul din termometre indică temperaturi cu mult peste normalul perioadei în care ne aflăm, până la Crăciun nu mai este mult, iar municipalitatea a început pregătirile pentru sărbători.
Păstrând tradiția anilor trecuți, reșițenii vor avea parte și în această iarnă de un târg de Crăciun, de unde își vor putea cumpăra decorațiuni de agățat în brad sau produse tradiționale de sezon. Nu vor lipsi nici activitățile artistice pregătite alături de școlile și instituțiile publice din oraș, și nici surprizele pentru cei mici. În privința elementelor decorative care vor împodobi Parcul Tricolorului din Govândari și zona Centrului Civic, dar și străzile orașului, acestea vor fi cele achiziționate de municipalitate în anii trecuți.
„Facem, facem târg de Crăciun. Ne bazăm pe acele elemente pe care le-am avut în anii precedenți. Colegii mei de la Patrimoniu au fost deja la Anina pentru a alege doi brazi. Vom amenaja foarte frumos în Centrul Civic, amenajăm, evident, și Parcul Tricolorului și vom pune înapoi luminile pe bulevarde. Ne concentrăm puțin mai mult pe activități în zona Centrului Civic, pentru că fiind tramvaiul în lucru în Govândari, nu vrem să creăm un vacarm acolo. Iluminatul festiv probabil că îl vom aprinde în intervalul sărbătorilor Sf. Nicolae. Nu repetăm jocurile de lasere, pentru că nu ne dorim să facem același lucru an de an, dar vom avea alte surprize pentru reșițeni. Nu mai este cazul să mai investim bani în alte decorațiuni, pentru că avem foarte multe materiale din anii trecuți.”, ne-a declarat primarul Ioan Popa.