Bravo, Timișoara! Capitala Banatului lansează o inițiativă unică pentru persoanele cu dizabilități

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Chiar dacă transportul public din Timișoara mai are încă destul de multe neajunsuri, municipalitatea va lansa o facilitate extraordinară pentru persoanele cu dizabilități.

Practic, în perioada următoare, Societatea de Transport Public Timișoara va avea un serviciu asemănător unor taxiuri pentru cei cu probleme, gratuit. Primarul Nicolae Robu a anunțat că municipalitatea s-a ocupat să achiziționeze mașini speciale în acest sens. „Vor fi folosite de STPT în regim de taxi gratuit pentru persoanele cu dizabilități. Se va da un telefon, va veni mașina, va lua persoana alături de însoțitorul ei, le va duce la destinație, și, conform înțelegerii, de la destinație, acasă. Asta va funcționa presupun că în câteva săptămâni. Licitația este încheiată de ceva vreme, contractul este semnat, acum se lucrează la echiparea specială a mașinilor”, a precizat Robu, prezent la evenimentul „Ateliere fără bariere”, al Asociației ACAS.

STPT job 1000x200

Un sprijin similar pentru transportul persoanelor cu dizabilități există la Cluj, dar nu în regim de taxi. În „inima Ardealului” există microbuze pentru persoanele cu nevoie speciale, care au anumite trasee și programe anunțate de autorități la fiecare început de an școlar.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/