Borcean obține aproape două milioane de euro pentru a trece Caransebeșul pe verde!

caransebes

Până în 2026, pe străzile municipiului de pe Timiș și Sebeș vor circula primele autobuze electrice. Vehiculele nepoluante vor fi achiziționate printr-un proiect cu finanțare europeană.

Ministerul Dezvoltării a aprobat cererea de finanțare pentru „Modernizarea și eficientizarea transportului public de călători în municipiul Caransebeș prin achiziția de mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice”, proiect depus de echipa primarului Felix Borcean, în luna mai, pe Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a finanțării este 1.994.000 de euro fără TVA.

Prin acest proiect, Primăria Caransebeș va achiziționa patru autobuze electrice și șase stații de reîncărcare. De menționat și că proiectul a fost depus în parteneriat cu primăriile Buchin și Turnu Ruieni. În acest context, cele două comune vor beneficia de câte un autobuz electric, care va face curse regulate spre și dinspre Caransebeș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni, din momentul semnării contractului de finanțare, dar nu mai târziu de anul 2026, precizează reprezentanții Primăriei Caransebeș.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/