Bocșeancă prin adopție, pianista japoneză Natsumi Kuboyama continuă seria concertelor în România

natzumi kuboyama si razvan suma

Evenimentul muzical următor este programat să se desfășoare miercuri, 16 octombrie, la Sala Lira a Liceului de Artă „Sabin Pautza” din Reșița, în organizarea Clubului Lions.

Natsumi Kuboyama este extrem de activă în perioadele în care se află în țară. Artista tocmai a revenit din ținutul Bucovinei, acolo unde a participat la un eveniment din seria „Concerte pe Siret”. Inițiate încă din anul 2021, acțiunile muzicale se desfășoară în lunile august-septembrie, având ca scop salvarea unui obiectiv cultural de rezonanță și integrarea acestuia în circuitul cultural zonal și național. Este vorba despre Casa memorială „George Enescu” din localitatea Mihăileni, județul Botoșani. Manifestările organizate în acest an, au cuprins o serie evenimente cu accent pe educație, informare, master-class-uri pentru tineri muzicieni, prezentări și concerte în aer liber oferite comunităților locale și invitaților acestora.

Concertul de final a însemnat o încununare a eforturilor celor care se ocupă de revitalizarea obiectivului de patrimoniu, Fundația Pro Patrimonio, dovadă și invitații de prestigiu care au susținut recitalul, tocmai în curtea Conacului Moruzi, din localitatea Vârfu Câmpului, județul Botoșani.

concert la castel

Au fost aplaudați și s-au bucurat de aprecierea publicului prezent în aer liber, artiști renumiți, membri ai Ansamblului PlaCello: Răzvan Suma, Ella Bokor, Ștefan Cazacu și Mircea Marian.

solisti la concerte pe siret

In calitate de invitat special, Natsumi Kuboyama a surprins prin măiestria interpretativă și frumusețea acompaniamentului la pian, alături de reputatul violoncelist Răzvan Suma.

Povestea artistei nipone îndrăgostită de România, continuă. De fapt, Natsumi Kuboyama continuă să trăiască o frumoasă poveste de dragoste începută în timpul pandemiei, când și-a găsit un foarte bun partener de dialog pe internet, pe tânărul inginer Liviu Farbaș, bocșean de origine. Despre ce i-a unit, pasiunea pentru muzică, limbi străine (engleza și japoneza), curiozitatea de a cunoaște noi culturi, dorința de a se regăsi în aceleași valori, am mai scris aici și aici.

Intre timp, după căsătoria civilă și nunta organizată în primăvară la Tokio, Natsumi Kuboyama, a devenit „de-a noastră”! Adică a devenit creștină, îmbrățișând religia soțului, cea ortodoxă. Acolo, la mănăstirea „Sfântul Ilie” de la Bocșa Izvor au avut loc cele mai vibrante, emoționante și simbolice momente, legate de primul său concert la pian, botezul și oficierea căsătoriei religioase. I-au sprijinit nașii, dr. Felicia Quint și gen.rez. Ion Ioan, părintele Ioanichie și familia preot-profesor Daniela și Sorin Oțelariu, care s-au îngrijit de traducerea în limba engleză a slujbei și mesajului religios.

nunta la manastire

Și pentru că la Tokyo nunta tinerilor a fost un eveniment cu multă prestanță, cu respectarea tuturor regulilor impuse, desfășurându-se ca un veritabil concert de muzică clasică, nunta organizată recent, acasă la Bocșa, s-a dorit a fi una atipică.

miri natsumi si liviu

Un adevărat party în aer liber, unde mireasa a interpretat câteva lucrări la pian, a dansat, și spre bucuria tuturor, a îmbrăcat și o ținută din lada de zestre a bunicii, port popular românesc, originar din Banat.

natsumi in port

Casă de piatră, Natsumi Kuboyama și Liviu Farbaș!

Sursă clip video Știri Botoșani

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/