Bobar are grijă de viitorul CFR-ului! Îi face echipa lui Dan Petrescu!

Fostul președinte din Valea Domanului bifează un nou club important al fotbalului românesc după Dinamo București și ASA Târgu Mureș!

Cristi Bobar a renunțat la fotoliul de președinte al clubului Cetate Deva și a făcut pasul spre Gruia, unde ocupă funcția de director programe sportive la CFR Cluj, principala sa atribuție fiind echipa secundă a  clubului, care activează în Liga a III-a. „Am revenit cu mare bucurie la Cluj, orașul în care am terminat facultatea și cursurile de manager sportiv. Am venit la unul din cele mai importante cluburi din România, la un club care își propune mari performanțe. Am mai multe sarcini la club, atât la prima, cât și la a doua echipă, dar în principal mă ocup de echipa care activează în Liga a III-a, unde cel mai în vârstă jucător are 20 de ani. Totodată, urmăresc toți jucătorii tineri din țară, pentru că se dorește un centru foarte puternic la CFR. CFR e un club foarte bine organbizat, sunt oameni în conducerea clubului care nu mai au nevoie de nicio prezentare, oameni de la care încă mai am destule de învățat”, a declarat Bobar pentru expressdebant.ro.

La echipa secundă a ceferiștilor lucrează cu antrenorul Gică Barbu, pe care îl adusese și în Valea Domanului. „Păstrăm permanent legătura cu Dan Petrescu. Noi ne propunem să dăm cât mai mulți jucători, cât mai repede, primei echipe. Mai ales că e regula asta a jucătorului sub 21 de ani! E important pentru mine că după Dinamo și ASA Târgu Mureș am posibilitatea să continui la un club atât de important în fotbalul românesc”, a mai spus Bobar.

O altă opțiune după plecarea de la Deva ar fi fost UTA Arad, unde avea posibilitatea să fie numărul unu în club, dar CFR e astăzi ceea ce erau pe vremuri Steaua și Dinamo, un club care nu se refuză. „Eu la Deva mersesem pentru fostul primar. Odată cu problemele acestuia lucrurile n-au mai stat la fel. Noua conducere a Primăriei nu e atât de interesată de fotbal, drept dovadă și rezultatele pe care echipa le are în acest campionat. Am fost sunat de oameni importanți de la Cluj, de oameni foarte serioși. E adevărat, am primit în același timp o ofertă și de la UTA. De la UTA am avut ofertă scrisă pentru postul de director executiv. UTA e un nume important în fotbalul românesc, dar nu ar fi fost corect să plec de la Cluj, unde deja lucrurile erau clare. Aici am ocazia să lucrez cu domnul Mureșan, cu Dan Petrescu, cu oameni care au făcut mari performanțe și am preferat să lucrez și să învăț de la ei decât să fiu vioara întâi la UTA”, a mai spus Cristi Bobar, care a recunoscut că sunt câțiva jucători tineri foarte buni și la Reșița, că e cu ochii pe ei, așa cum face cu mulți alții din țară.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/