În acest moment se întâmplă două lucruri bizare. Întâi, e vorba de o bâlbâială a Guvernului. Ministrul Învăţământului anunţă că miercuri se deschid şcolile, închise iniţial din cauza căderilor masive de zăpadă. La cererea expresă a părinţilor să rămână închise, purtătorul de cuvânt explică aiureala ministrului învăţăturii. Zice dumnealui că au fost părinţi care au cerut deschiderea şcolilor. Cine vrea să vină, bine, cine nu, va avea absenţele motivate. Dar cum de s-a luat o asemenea măsură? Simplu. Ninsoarea s-a oprit în Bărăgan. N-au decât să escaledeze părinţii şi bunicii munţii de nămeţi şi maşinile parcate pe trotuar, pentru a-şi duce copiii la şcoală. Că se poate. În timp ce purtătorul de cuvânt dădea aceste explicaţii, ministrul declara că şcolile rămân închise. Ba deschise, ba închise. Ca la apa caldă. Între opt şi zece, apa caldă, închisă. Ăsta e ministru? Ăsta e guvern? Iar acum, o scurtă trecere spre a doua bizarerie. Fostul ministru Fenechiu a luat cinci ani cu executare, sentinţă definitivă. În acest caz, e condamnat pe principiul nu-i prost cine cere, prostul e ăla care cumpără. Nu mai comentăm sentinţa, că nu ne lasă noul Cod penal şi de procedură, art. nr. 276, prin care se bagă pumnul în gura presei. Fenechiu a fost ministrul Transporturilor în guvern, un guvern care începe să se dezmembreze. Urmează să se prezinte la penitenciar. A doua bizarerie e chiar acest Cod şi intrarea lui în vigoare de mâine. Băsescu iese în ceasul al doişpelea şi-i cere răspicat lui Ponta să dea o ordonanţă de urgenţă şi să modifice articolul 140, la umbra căruia se află sub pavăză corupţii din ţara asta. Pe de altă parte, Codul, care există de cinci ani, e asumat de ministrul Justiţiei, prezidenţiabilul Predoiu, primul-ministru Boc şi promulgat de Băsescu, trebuie schimbat acum de Ponta. Este adevărat, are consilieri, dar ei sunt constituţionalişti, nu penalişti. Aici îi dă dreptate cineva de pe un site de socializare. Nu sunt penalişti, sunt penali, cu Băsescu în frunte. Victor Ponta îi răspunde pe loc. Nu modific nimic. Doar dacă Parlamentul, la sugestia CSM-ului sau a ministrului Justiţiei, o cere. Doar că CSM-ul nu mai este al lui Hăineală, adică al lui Băsescu, ministrul Justiţiei este al guvernului, iar Parlamentul este al PSD-ului. Aşa că sunt puţine şanse. Băsescu începe să bată din buze. Aşa se explică reacţia şi agresivitatea lui. Cât a mai rămas până în noiembrie? Puţin…