Handbaliştii reşiţeni joacă, sâmbătă, din nou în Challenge Cup, competiţie pe care au câştigat-o trei ani la rând şi au intrat astfel în istorie. Echipa pregătită de Gligore Czari joacă direct în turul trei, cu bulgarii de la Spartak Varna, care, teoretic, nu ar trebui să emită niciun fel de pretenţii.
Jocul tur va avea loc la Reşiţa, sâmbătă de la ora 12, iar manşa secundă este programată o săptămână mai târziu, în Bulgaria. Conducerea HC Caraş-Severin a anunţat că biletele pentru partida de sâmbătă se vor pune în vânzare începând de joi. “Pentru abonaţi, biletele se găsesc la sediul clubului, str. A.I. Cuza 42, Clădire Renel, Birou 201, în zilele de joi şi vineri, între orele 9–16. Biletele care nu se vor epuiza după cele două zile vor fi puse în vânzare la Sala Polivalentă, sâmbătă, între orele 9-12. Preţul unui bilet este de 10 lei”, a precizat Dorinel Gurbină.
Noi le-am propus să jucăm ambele meciuri la Reşiţa, dar nu au fost de acord”, Gligore Czari
Teoretic nici Ploiestiul nu putea emite niciun fel de pretentii !