Bilete de tren mai scumpe și întârzierile incluse oficial în program. Timișoara – București, aproximativ 10 ore

291281856 3343185412576326 5933752700856359511 n

Biletele CFR s-au scumpit, din 1 iulie, cu 20%, iar compania de căi ferate anunță și un nou „Mers al trenurilor”. Sunt incluse oficial în programul de circulație întârzieri pentru 100 de trenuri, printre care și Timișoara – București.

Odată cu majorarea prețurilor pentru CFR Călători, un bilet la clasa a doua între Timișoara și București costă acum 116 lei, față de 97 de lei până în 1 iulie. Pentru o călătorie între orașul de pe Bega și Arad, pasagerii trebuie să scoată din buzunar 9 lei pentru o cursă Regio și 17 lei pentru una InterRegioa, față de 7,20, respectiv 14 lei.

Și o plimbare cu trenul turistic Oravița – Anina s-a scumpit și a ajuns la 24 de lei.

„Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, transmite CFR Călători.

Mai mult, întârzierile înregistrate la multe dintre călătoriile pe calea ferată au fost trecute în programul de circulație a trenurilor. Astfel, între Timișoara și București se fac oficial 10 ore, deși nicio cursă nu ajungea la timp nici înainte.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/