A fost un final de săptămână încărcat pentru pompierii cărășeni. Mai multe gospodării, dar și o societate comercială au fost cuprinse de flăcări.
În dimineața zilei de vineri, pompierii caransebeșeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nivelul acoperișului unei anexe gospodărești din Oțelu Roșu. La sosirea la locul solicitării, incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum la nivelul acoperișului anexei, pe o suprafață de aproximativ 120 mp. La fața locului s-au deplasat și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu. Pompierii militari și voluntari au lichidat incendiul în aproximativ două ore, iar cauza probabilă a fost stabilită ca fiind coș, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic față de materiale combustibile.
Sâmbătă, 13 ianuarie, în jurul orei 17.30, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Văliug. Către locul indicat s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta la întreg acoperișul, cu posibilitate de propagare. Echipajele de pompieri militari, împreună cu pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Văliug, au acționat imediat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului, în urma căruia a ars partea din lemn a acoperișului în proporție de 90%, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, a fost stabilită ca fiind coş, canal, burlan de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
În cursul zilei de ieri, imediat după ora 15.00, un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița a intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la acoperișul unei locuințe din orașul Bocșa. Până la sosirea pompierilor profesioniști, incendiul a fost localizat de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa, ulterior acționând împreună pentru lichidarea acestuia. În urma incendiului, au ars coșul de fum și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 5mp. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza coșului de fum necurățat de funingine.
În cursul serii trecute, în jurul orei 22.00, pompierii caransebeșeni au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la o societate comercială din municipiul Caransebeș. De urgență, la locul indicat, s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără atât în interiorului spațiului comercial, cât și la nivelul acoperișului. Din cauza faptului că pereții obiectivului care a fost cuprins de flăcări erau comuni și confecționați din lemn, mascați cu rigips, incendiul s-a propagat la acoperișul celor două societăți comerciale învecinate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.