Bilanțul drogurilor de la CODRU Festival, de lângă Timișoara

Razie de noapte a politistilor din Timisoara

Timp de 3 zile, la CODRU Festival, lângă Timișoara, s-au aflat și polițiștii, care au prins peste 10 persoane cu droguri asupra lor.

Mai exact, 12 oameni au avut substanțe interzise cu care au vrut să intre sau au intrat la festival. Oamenii legii au găsit timbre LSD, cannabis sau amfetamină, pe care le-au confiscat.

Cei mai mulți au fost prinși sâmbătă.

„La festivalul Codru au fost prezenţi şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timișoara, în urma activităţilor desfaşurate fiind constatate 6 infracțiuni de deținere de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu: 7 comprimate ketorol, 1 comprimat XTC, 2 grame de amfetamină, 1 gram de cannabis și un grinder”, este bilanțul celei de-a doua zi a festivalului.

Și polițiștii de la Rutieră au făcut razii. În cele 3 zile de festival au prins în zonă 10 șoferi care se urcaseră la volan după ce consumaseră substanțe psihoactive.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/