Bilanț MAI: Mai puține accidente rutiere în perioada sărbătorilor pascale față de anul trecut

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Numărul de accidente grave a scăzut cu peste 57%, față de minivacanța din perioada sărbătorilor pascale din 2021. În schimb a crescut numărul persoanelor care au trecut frontiera de stat. Cu 150%!

În perioada minivacanței de Paște, aproximativ 25.000 de angajați ai MAI au fost mobilizați zilnic, la nivel național, conform bilanțului transmis de autorități.

„Conducerea MAI a cerut suplimentarea efectivelor, o prezență activă în stradă pentru a preveni faptele ilegale și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul producerii unor incidente, precum și acordarea unei atenții deosebite locurilor aglomerate, inclusiv lăcașurilor de cult. Pentru fluidizarea traficului rutier, au fost dispuse măsuri speciale la nivel național, inclusiv la granița cu Bulgaria și Ungaria, având în vedere numărul de români care au ales să petreacă Paștele în străinătate”, au transmis reprezentanții MAI.

În perioada 22-24 aprilie, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru aproximativ 500.000 de persoane și pentru circa 120.000 de mijloace de transport. Cea mai tranzitată frontieră a fost cea aeriană, polițiștii de frontieră efectuând formalitățile pentru aproximativ 200.000 de persoane.

Comparativ cu perioada sărbătorilor pascale din 2021, în acest an s-a constatat o creștere cu peste 150% a numărului de persoane și autoturisme care au tranzitat frontiera de stat. Polițiștii de frontieră au suplimentat numărul de artere de control, iar în anumite momente, pentru a crește fluența tranzitului, au folosit și echipamentele mobile de control.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„De asemenea, 1.600 de polițiști rutieri, sprijiniți de colegii de la ordine publică, au acționat pentru fluidizarea traficului și prevenirea evenimentelor rutiere. În ultimele trei zile, militarii pompieri au intervenit în peste 4.000 de situații de urgență, 80 % dintre acestea fiind cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat”, au mai transmis reprezentanții MAI.

Totodată, s-a intervenit pentru stingerea a 270 de incendii și în alte 472 de misiuni de protejare a comunităților.

„Numărul de accidente grave a înregistrat o scădere cu peste 57% față de sărbătorile pascale de anul trecut. Pentru a ajunge cu bine la destinație, recomandăm conducătorilor auto să conducă prudent, să nu bruscheze comenzile vehiculelor și să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Pietonilor le recomandăm să evite deplasarea pe partea carosabilă, să traverseze doar prin locurile marcate corespunzător și numai după ce s-au asigurat că nu există nici un pericol”, mai transmit reprezentanții MAI.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/