Aproape 80 de camere de supraveghere video au fost montate în mai multe zone din orașul de pe Valea Bistrei zilele trecute. Dispozitivele sunt legate la un centru de comandă din cadrul Poliției Locale, operațional 24 din 24 de ore, la care are acces și Poliția Orașului Oțelu Roșu.
Camerele de supraveghere au fost instalate la intrările și ieșirile din oraș, pe străzi și în intersecții, pentru monitorizarea traficului, la locurile de joacă, dar și în zonele cunoscute de autorități ca fiind predispuse la depozitarea necontrolată a deșeurilor. Dispozitivele sunt legate la un centru de comandă din cadrul Poliției Locale, iar costurile investiției au fost suportate integral de Primăria Oțelu Roșu.
„Toate cele 76 de camere au fost amplasate deja pe raza orașului. Am gândit acest proiect pentru că ne-am dorit să avem o supraveghere mult mai bună a orașului, iar cetățenii din Oțelu Roșu credem noi că vor fi mai în siguranță. Dispozitivele au fost montate după ce ne-am sfătuit cu cei de la Poliția Națională a Orașului și ne-am axat pe punctele nevralgice: pe intersecții, pe intrările și ieșirile din oraș. Am mai montat camere la toate punctele de colectare a deșeurilor menajere, acolo unde în ultimul timp am întâmpinat probleme din partea unor cetățeni din alte localități care au venit și și-au depozitat gunoiul menajer pe raza orașului. De asemenea, s-au amplasat camere în toate locurile de joacă pentru copii din oraș și, cu siguranță, în perioada următoare vom vedea dacă această investiție este sau nu benefică.”, ne-a declarat primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu.
Edilul a mai precizat că nu exclude ca pe viitor să mai achiziționeze și alte camere de supraveghere pentru o și mai bună acoperire a orașului.