Bibliotecarul Avram Iancu va înota în râul Bega 12 ore neîntrerupt. Se antrenează pentru doborârea unui record mondial pe lacul Balaton

Sportivul Avram Iancu este așteptat duminică la Timișoara, unde și-a propus să înoate timp de 12 ore neîntrerupt în Bega, cu scopul antrenării pentru doborârea unui record mondial pe lacul Balaton.

Avram Iancu, de profesie bibliotecar, vrea să stabilească în această vară un nou record mondial. Astfel, sportivul și-a propus să traverseze de două ori înot lacul Balaton, din Ungaria, chiar în perioada în care se vor împlini 45 de ani de când Nadia Comăneci a obținut primul 10 din istoria gimnasticii.

Primul antrenament din acest an a fost pe lacul Cinciș, din județul Hunedoara, iar duminică, 6 iunie, Avram Iancu vine la Timișoara. Sportivul intenționează să înoate timp de 12 ore neîntrerupt în râul Bega. Antrenamentul va avea loc între orele 09.00 și 21.00, între podul Andrei Șaguna și podul Traian.

Încet și sigur mă apropii de Balaton, cu o escală serioasă la Timișoara, în orașul schimbării, în apele râului Bega, pentru a mă schimba încă un pic. Voi face încă un pas important în transformarea în cea mai bună variantă a mea, capabilă să stabilească dubla traversare a Balaton-ului, marea Ungariei, realizând cel mai lung înot în apă deschisă, după durata de timp al acestuia, în curent neutru. Traseul măsoară aproximativ 350 de metri. Se va baliza un culoar special de 7 m lățime, special pentru acest eveniment, pe care voi înota în siguranță asistat de caiaciștii echipei de suport. Culoarul va fi realizat și voi înota pe malul drept al râului, partea dinspre Catedrala Mitropolitană. Așadar, îi aștept pe toți fanii timișoreni și pe toți cei care au curiozități cu privire la cum mă antrenez să vină și să vadă cum o fac pentru că o fac în mod plenar”, a afirmat Avram Iancu.

Avram Iancu este primul om din lume care a înotat un fluviu fără un costum neopren și deține numeroase recorduri sportive naționale. Cursa de 12 ore din Timișoara reprezintă unul dintre antrenamentele premergătoare încercării de înregistrare a unui nou record mondial de înot de anduranță. Tentativa de doborâre a recordului mondial va avea loc în data de 17 iulie anul acesta, în Ungaria și presupune înotarea lacului Balaton, 72 de ore de înot continuu, aproximativ 150 kilometri distanță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/