„Bibliotecă vie” în Parcul Rozelor din Timișoara. Foști consumatori de droguri își spun povestea

În Parcul Rozelor din Timișoara are loc, în acest sfârșit de săptămână, un eveniment public în cadrul căruia sunt invitați să participe mai mulți foști consumatori și traficanți de droguri. Aceștia își vor spune povestea cu scopul de a încuraja și alte persoane să renunțe la astfel de vicii.

O acțiune inedită se va desfășura în Parcul Rozelor din Timișoara, sâmbătă, 25 iunie, între orele 17.00 – 20.00. Și anume, este vorba de evenimentul public intitulat „SENS – Am un SENS! sunt mai SENSibil!”, în cadrul căruia mai mulți foști consumatori și traficanți de droguri, închiși la Penitenciarul Timișoara, își vor spune povestea.

Protagoniștii evenimentului își doresc să fie un semnal de alarmă care să prevină astfel de experiențe neplăcute și sunt alături de cei care se confruntă în prezent cu diverse vicii. Evenimentul în sine se dorește a fi o voce care prezintă riscurile ce nu merită asumate și afirmă prin exemple clare că sunt scopuri mult mai nobile în viață.  Și pentru că am menționat exemple de viață, vă invităm să luați serios în calcul biblioteca vie — “cărți cu suflet,” care vorbesc. Persoane ce se se află sub o sancțiune privativă de libertate și foști dependenți de droguri care “dau din casă” experiențele prin care au trecut și costul fabulos al deciziilor nepotrivite.  Evenimentul vă pune la dispoziție o listă de titluri interesante care merită citite și cu siguranță foarte benefice adolescenților din contextul zilelor noastre”, informează organizatorii.

Totodată, cei care ajung sâmbătă în Parcul Rozelor vor mai avea parte de o expoziție foto realizată de tineri din Centrul Educativ Buziaș; teatru de păpuși cu piesa „Cu capul în nori și picioarele pe pământ”, photo booth; concert și recitaluri muzicale, prelegeri și alte activități.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/