Biblioteca de afumături își mută producția în casă nouă, cu magazin de prezentare direct din fabrică

Inaugurarea halei de producție și a magazinului de pe Calea Timișoarei, din Reșița, va însemna dublarea capacității de producție a brandului „Marii Mici Uzoni”.

Deocamdată singura „Bibliotecă de afumături” funcționează în piața Reșița Sud, însă se va deschide o „bibliotecă” similară, pe Calea Timișoarei. „Inaugurăm această hală și magazinul, pentru care ne-am implicat foarte mult în tot acest timp. Momentan, avem acolo o vânzătoare la magazin și trei băieți la producție. Astfel ne vom mări nivelul de muncă întrucât, față de cât producem în prezent, capacitatea de producție va fi cel puțin dublă”, a declarat Claudiu Uzoni, administratorul firmei.

Întrebat despre intențiile de viitor ale firmei pe care o conduce, și care deja a devenit un brand al Banatului, Claudiu Uzoni consideră că deschiderea halei și a noului magazin sunt, deocamdată, mai mult decât suficiente. „E prea devreme să vorbim despre ce va fi, vom vedea ce va aduce viitorul și ce vom face”, a mai spus Claudiu Uzoni.

Inaugurarea halei și magazinului de pe Calea Timișoarei este programată pentru vineri, 15 martie, cu începere de la ora 14. Pentru acest moment organizatorii au pregătit un concert live cu Cristi Iakab & The Road Band, vor încinge grătarele pentru 5.000 de mici, la prețul de doar 1,99 lei bucata, dar și o tombolă al cărei mare premiu este greutatea în carne a câștigătorului.

Din șpaisul bunicilor s-a născut succesul, transmis din tată în fiu!

De mai bine de 15 ani de business, Claudiu Uzoni este unul dintre exemplele demne de urmat, tânărul care a învățat meserie de la tatăl său și care acum conduce și dezvoltă continuu o afacere, acasă, în orașul natal, un nume cunoscut în întreaga regiune și nu numai.

„Dacă o iei ca istorie tata a început cu «Marii Mici Uzoni», în ideea în care să-și producă singur marfa pentru ocico. Eu fiind cu mai multe idei, mai tânăr, mai îndrăzneț am început cu rebrenduirea. În momentul preluării magazinului l-am transformat în «Bibliotecă», iar acum biblioteca se mărește și a ajuns la un alt nivel, la o treaptă la care am sperat să ajung de multă vreme. Suntem de atâția ani pe piață și cei care ne-au cunoscut au preferat să cumpere de la noi, pentru calitatea oferită, iar asta ne dă încrederea în lucrul bine făcut și puterea de a merge mai departe”, a încheiat Claudiu Uzoni.

afis deschidere biblioteca de afumaturi calea timisoarei resita

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/