Bebe Pasere, un primar european pentru Caransebeș: „Mă voi ține de cuvânt indiferent ce voi promite”

Un primar tânăr, cu experiența străinătății, care vrea să transforme Caransebeșul bazându-se pe seriozitate. Bebe Pasere, candidatul Pro România, promite electoratului corectitudine. 

Tânărul cu care Pro România a pornit în cursa pentru alegerea primarului a văzut locuri la care caransebeșenii pot doar să aspire. Se bazează însă pe seriozitatea dobândită dincolo de granițe pentru a transforma și municipiul de pe Timiș și Sebeș într-un oraș de invidiat.

„După terminarea studiilor, am plecat în Europa. Prima oară am plecat în Austria, după Austria a urmat Spania, după Spania, Anglia. Acolo am încercat să găsesc ceva care să mă ajute să evoluez. Acolo am învățat ce înseamnă seriozitatea, acolo am învățat ce înseamnă oameni de cuvânt, acolo am învățat ce înseamnă să fii responsabil, lucruri care lipsesc foarte mult la politicienii din ziua de astăzi. Pur și simplu m-a educat pentru ce sunt acum. Este foarte important să înțelegem că atunci când îi promiți cuiva sau ai un deal cu cineva, trebuie să te ții de cuvânt. Este un lucru foarte important și asta vreau să le promit alegătorilor mei, că mă voi ține de cuvânt indiferent ce voi promite.”, a declarat Bebe Pasere.

Deși a petrecut mult timp în străinătate, candidatul Pro România nu își dorește ca și copiii lui să fie nevoiți să plece din Caransebeș atunci când vor crește. „M-am întors în Caransebeș pentru că mi-am dorit tot timpul ca copiii mei să crească în România. Venind dintr-o familie cu patru frați, părinții mei au rămas acasă și cred că cineva trebuie să fie și lângă ei. Sunt destul de în vârstă, e momentul ca și ei să fie ocrotiți. Cum au avut și ei grijă de noi e momentul ca și noi să avem grijă de ei. Vreau să-mi cresc copiii în Caransebeș”.

Fiind totodată și om de afaceri, Bebe Pasere s-a lovit de multe piedici în încercarea de a-și dezvolta business-ul, dându-și seama că orașul Caransebeș are nevoie urgentă de schimbare. „Ajungând în Caransebeș, fiind obișnuit cu un sistem bine pus la punct, fiind obișnuit cu o Londra extraordinară din punct de vedere al dezvoltării, am ajuns aici și m-am lovit de tot felul de piedici, de tot felul de probleme și mi-am dat seama că trebuie să pun umărul la dezvoltarea orașului, trebuie să vin cu experiența pe care am câștigat-o. Credeți-mă, nu este foarte ușor când mergi în cele mai mari capitale ale Europei să vii în Caransebeș și să vezi că totul este anapoda, nimeni nu controlează Primăria, nimic nu evoluează. Sunt dezvoltator imobiliar și întâmpin fel și fel de probleme. În primul rând, avem nevoie de infrastructură foarte importantă, avem nevoie de utilități. Sunt cartiere care nu au apă și canal, care nu au conductă de gaz, sunt lucruri esențiale pentru dezvoltare.”, a exemplificat Bebe Pasere, candidatul Pro România la Primăria Caransebeș, susținut totodată de ALDE.

(E)