Bebe Iova scos din cărțile pentru Primăria Caransebeș la alegerile locale

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Ilie Iova și-a dat demisia din funcția de președinte al organizației PSD Caransebeș. Fostul viceprimar al Caransebeșului și vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, ambele funcții din partea PNL, a luat decizia la ultima ședință de birou local, însă surse din interiorul partidului susțin că astfel a fost scos din cărțile pentru candidatura la funcția de primar de la alegerile locale.

Oficial Ilie (Bebe) Iova a fost nemulțumit de neclaritățile privind organizarea alegerilor în rândul organizației locale social – democrate și pentru că nu a ajuns la un numitor comun cu membrii organizației, nu a stat pe gânduri și și-a înaintat demisia. Discuțiile au plecat de la data alegerilor în PSD Caransebeș, unii membrii spunând că s-au împlinit deja cei 4 ani de mandat din 2015 până în iulie 2019, și ar fi trebuit pregătite alegerile locale în partid.

Gurile rele spun însă că Bebe Iova, nu mai este dorit a candida la Primăria Caransebeș, chiar dacă numele său a fost menționat într-un sondaj de opinie care se desfășoară în aceste săptămâni, pentru ca PSD Caraș-Severin să-și desemneze candidatul la alegerile locale. În preferințele unor membrii social democrați este fostul primar al comunei Teregova, Marius Damian, actualul administrator public al județului Caraș-Severin.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

În urma demisiei lui Bebe Iova, conducerea interimară a partidului a fost acceptată de către notarul public Petru Scânteie, și el pe lista candidaților pentru Primăria Caransebeș, alături de consilierul local Florin Bogdea, în sondajul comandat de PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/