Momente de mare bucurie pe malul Dunării! Bacul care a dat atâtea emoții și a generat atâtea discuții, polemici și controverse nu mai este doar un proiect pe hârtie, este realitate!
Baziaș 4 a ajuns la Moldova Nouă și se pregătește să fie o punte plutitoare între cele două maluri ale fluviului. „Baziaș 4 este parte din proiectul de trecere a frontierei cu bacul între România și Serbia. Baziaș 4 are capacitatea să transporte aproximativ 23 de autoturisme și peste 50 de călători la fiecare cursă, investiția fiind de peste 900.000 de euro din partea Consiliului Județean Caraș-Severin. Am preluat acest proiect aflat în situație critică, fără a putea beneficia de fondurile europene alocate, fiind partenerul care nu și-a îndeplinit obiectivele din cauza lipsei de profesionalism a fostului primar. Cu toate aceste complicații, totuși, împreună cu echipa din Primărie, am reușit să readucem acest proiect la viață în mai puțin de zece luni și să putem deschide o nouă poartă între cele două maluri ale Dunării”, a declarat Adrian Torma, primarul orașului. Acesta este convins că Baziaș 4 va însemna foarte mult în revigorarea relației între comunitățile de pe cele două maluri ale Dunării și că va deschide noi oportunități în dezvoltarea turismului în Clisura Dunării.
Torma anticipează că Baziaș 4 și noul punct vamal din zona Desecare, întocmirea Planului Urbanistic General și punerea în aplicare a unei viziuni de dezvoltare a orașului Moldova Nouă și a Clisurii Dunării, pe termen mediu și lung, se vor dovedi părți consistente în șansa de revigorare a zonei. „Prea mulți ani am regresat, prea mulți ani am pus orgoliul personal în fața binelui general. Baziaș 4 ne aduce mai aproape de autostradă, ne ajută să dezvoltăm turistic întreaga Clisură. Baziaș 4 readuce schimburile comerciale între cele două țări mai aproape de noi. Baziaș 4 poate fi o soluție pentru organizare de team-building pentru marile companii din zona de vest, ne ajută să dezvoltăm zona Desecare și este un prim pas în a readuce gloria Portului Moldova Veche”, a mai afirmat edilul-șef.