Bavaria Film Studio din Munchen – rampă de lansare pentru o tânără make-up artist din Timișoara!

nicoleta bodea ii
cristescu 1000 x 200 2 copy Afrodita 1000x200

Pentru Nicoleta Bodea propunerea de a pleca în Germania a însemnat șansa unui bun început și, ulterior, un pas important către devenirea sa profesională actuală.

A lucrat ca make-up artist, făcând parte din colectivul care a realizat documentarul „Father Rupert Mayer”, o dramă istorică având în prim plan figura unui călugăr iezuit –  personaj legendar al rezistenței naziste din cel de-al Doilea Război Mondial.

ziar premiera pater rupert mayer

Cum a ajuns atât de departe Nicoleta Bodea?

Se întâmpla în anul 2014 și mărturisește cu emoție că propunerea venită din partea unei cunoștințe,  inițial, nu a entuziasmat-o deloc. „Era un profesionist din zona de regie-film, originar din România și stabilit în Germania. Mi-a remarcat machiajele cu efecte speciale pe care le postam constant pe Facebook. Pe atunci mă pasiona tot și lucram acasă inspirată fiind din tutoriale de pe YouTube, după care testam, exersam, încercam. La acel moment eram la început de drum și exploram machiajul efectelor speciale din pură pasiune. Nu aveam foarte mult de lucru și nici resurse materiale, așa că improvizam, experimentam, căutam produse de unde puteam sau le realizam acasă. Totul era construit din curiozitate, cu multă muncă și cu dorința reală de a învăța, dar fără așteptări. Nu credeam că cineva va fi cu adevărat interesat de o latură a machiajului cu efecte speciale, care nu poate fi pe placul oricui și pe care, sincer, o practicam la un nivel basic, cel puțin din perspectiva mea de atunci. Am refuzat așadar prima invitație. Nu pentru că nu mi-aș fi dorit, ci pentru că presiunea era uriașă nu doar pentru mine, cât mai ales pentru părinții mei. Eram foarte tânără, abia împlinisem 21 de ani. Privind lucrurile prin filtrul de acum, le pot înțelege temerile. Plecam într-o țară străină, fără să cunosc limba, fără să am experiența provocărilor de acest fel, dar plecam pentru a face ceea ce îmi plăcea cel mai mult. Nu am plecat impulsiv. Am analizat totul în detaliu și am luat toate măsurile de siguranță necesare de la clarificarea proiectului, până la cazare, transport și persoane de contact. A fost un pas calculat și asumat, nu o decizie luată „de capul meu”. 

Detalii din munca în echipă

„Eram o echipă mare în spate, lucram cu o colegă make-up artist din Polonia. A fost prima oară în viața mea când m-am simțit prețuită pentru ceea ce fac și admirată ca artist.

soldat machiat

soldat machiat ii

Se lucra non-stop, scenele de noapte erau autentice, filmate noaptea, indiferent de starea vremii, nu conta că ploua sau ningea. Era iarnă și tare frig. Pot spune că acolo mi-am dat examenul de viteză.

ofiter machiat

Pentru că taxele de filmare într-o biserică erau foarte mari, a trebuit să ne grăbim, astfel că eu și colega mea am machiat în mai puțin de două ore, peste 50 de persoane care trebuiau să pară oameni în vârstă.”

După revenirea din Germania au apărut oportunitățile de colaborare

A fost surprinzător cum, dintr-odată, munca mea a devenit vizibilă, chiar dacă înainte de asta nimeni nu mă cunoștea în Timișoara! Privind în urmă, München nu a fost doar o plecare.

machiaj cadaveric

A fost momentul în care curajul, responsabilitatea, încrederea  și talentul au mers, pentru prima dată, mână în mână… pentru mine. Astăzi pot spune cu toată convingerea că acea plecare a fost momentul de cotitură al carierei mele.”

 Timișoreanca Nicoleta Bodea – un nume în arta machiajului profesional

 Se descrie ca fiind „un om simplu, dar cu o iubire profundă pentru frumos. De mică, am învățat să dau viață culorilor, pictând icoane, fără să știu atunci că, într-o zi voi picta pe chipurile femeilor nu doar nuanțe, ci și emoții, trăiri, încredere. Machiajul este limbajul meu, modul în care spun povești fără cuvinte. Fiecare femeie care îmi trece pragul devine o muză, o inspirație, iar fiecare pensulă pe care o ating poartă simplitate, rafinament și bun gust. Predau din pasiune, colaborez cu un studio foto, iar prin tot ceea ce fac, îmi doresc ca fiecare femeie să se privească în oglindă și să se vadă așa cum este cu adevărat. Frumoasă, delicată și puternică.

Cum a început pasiunea pentru machiaj?

Nu pot spune că a existat un moment clar în care s-a născut pasiunea mea pentru machiaj. Nu a fost o revelație, ci mai degrabă o acumulare. La finalul liceului, însă, nu aveam nicio certitudine. Am terminat un liceu cu profil tehnic, iar drumul firesc părea Politehnica, cu perspectiva de a deveni inginer. O altă opțiune era tehnica dentară. Erau alegeri sigure, corecte, validate din exterior. Doar că nu erau ale mele. Am ales să iau un an de pauză, cu speranța că lucrurile se vor clarifica. Cu susținerea părinților, am început să caut, deși nu știam exact ce… La sugestia mamei, am început să caut un curs de coafură, fără să fi fost vreodată pasionată de așa ceva. Tot mama mi-a sugerat machiajul. Am găsit două cursuri: tehnica rusească și tehnica europeană. Am terminat cursul de bază în decembrie, iar în anul următor am urmat încă două–trei cursuri de perfecționare. Nu pentru că «trebuia», ci pentru că voiam mai mult. Voiam să cunosc toate tehnicile, chiar și pe cele cu care nu rezonam.”

Șefă de promoție

 „La 28 de ani m-am înscris la facultate. Am terminat Management și Turism Rural, la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara și fără să plănuiesc asta, am fost și șefă de promoție. Nu era în fișa postului, dar știu că viața chiar are simțul umoruluiSunt în ultimul an la master pentru că îmi doresc să evoluez constant și pentru că e liniștitor să știi că ai opțiuni. 

M-am convins că nu trebuie să ai toate răspunsurile la 20 de ani. Însă un lucru vreau să fie clar! Machiajul nu a fost ceva ce am făcut pentru că nu aveam alternative. A fost ceva ce am ales, chiar dacă știam că pot face și altceva. Uneori, meseriile creative sunt subestimate. Dar pasiunea făcută cu disciplină, devine profesie. Iar profesia aleasă din convingere, devine drum…”

Ce te-a inspirat să transformi această pasiune într-o carieră?

Nu știu dacă a existat un moment care să mă fi inspirat în sensul clasic al cuvântului. Mai degrabă, lucrurile s-au așezat natural. Pe parcurs, am realizat că energia clientelor cu care lucrez și conexiunea care se creează mă motivează enorm. Am învățat să mă deschid, să fiu prezentă și să lucrez cu emoțiile, nu doar cu tehnica. Da, sunt multe ore de muncă și zile solicitante, dar nu le-am perceput niciodată ca pe o povară. Pentru mine, meseria de makeup artist a venit la pachet cu un sentiment real de libertate. Poate are legătură și cu faptul că sunt Săgetător, nu știu cât contează, dar am nevoie să-mi construiesc singură ritmul: să aleg când lucrez, când iau pauză și cum îmi gestionez energia.

machiaj de primavara

În același timp, a fost important ca această meserie să aibă sens și din punct de vedere financiar. Nu cred în povești idealizate. Pentru mine, faptul că pot trăi din ceea ce îmi place, că munca mea este apreciată și susține un stil de viață echilibrat, a confirmat că această pasiune poate fi, cu adevărat, o carieră.

Ai avut un mentor sau o persoană care ți-a influențat stilul?

Nu am avut un mentor anume. M-am inspirat și mă inspir în continuare din orice și oricine pentru că îmi place să rămân conectată la tot ce e frumos și valoros în industrie. Dar nu m-am atașat niciodată de un singur nume. Dacă aș face asta, m-aș limita. Am preferat să-mi construiesc identitatea pas cu pas, din tot ce m-a atins și m-a reprezentat. Nu urmăresc trendurile doar pentru că sunt în tendințe. Îmi doresc ca machiajul realizat de mine astăzi, să fie la fel de frumos și peste 10  ani, să nu simt că aparține unei perioade anume. Îmi place să construiesc, să înțeleg că  machiajul nu este mască, este continuitatea frumuseții deja existente care completează femeia, îi păstrează identitatea și nu o acoperă. Cred în eleganța care nu caută validare și nu are nevoie să impresioneze prin exces. Iar stilul acesta se reflectă în modul meu de lucru iar dacă, peste ani, o lucrare încă transmite emoție, atunci știu că mi-am făcut munca așa cum trebuie.

De unde găsești inspirația pentru lookurile tale?

O să sune poate ca un răspuns pe care îl auzi des, dar este foarte adevărat. Inspirația o poți găsi oriunde. În natură, în arhitectură, în lumină, în texturile unei clădiri sau în culorile unui apus, în linii și proporții. Uneori vine dintr-o carte, alteori dintr-o stare. Paradoxal unele dintre cele mai bune lucrări ale mele au pornit fără o direcție precisă. Tocmai de aceea cred că inspirația poate apărea și dintr-un aparent „nimic”.

untitled design vestmed 1000x200

Cum îți adaptezi machiajul în funcție de client, ocazie sau tendințe?

Îmi adaptez machiajul, în primul rând, pornind de la femeia din fața mea. Îi observ trăsăturile, dar mai ales o ascult. Comunicarea este pur si simplu esențială. Înțeleg dacă o clientă nu își dorește ce se poartă sau pur și simplu, de exemplu refuză buzele extra conturate, genele false etc. Îmi respect clientele și alegerile lor. Rolul meu nu este să impun, ci să propun păstrând mereu echilibrul dintre ceea ce le avantajează și ceea ce ele își doresc.

 

Desigur, țin cont de eveniment, de ținută, de coafură și de întregul context. Chiar și atunci când spun că „se lasă pe mâna mea”, majoritatea știu foarte clar ce vor și ce le reprezintă. Cu recunoștință pot spune că, la mine ajung peste 90% femei care se regăsesc deja în stilul meu. Îmi urmăresc munca, vin din recomandări și aleg conștient. De aceea, rareori există o ruptură între viziunea mea și dorința lor. De cele mai multe ori, vorbim aceeași limbă  și construim împreună, cum este firesc.

Cât de multă libertate artistică îți permiți în proiectele tale?

În spatele fiecărui rezultat vizibil sunt ani care nu se văd. De aceea menționez des despre ședințele  foto de studio, pentru că și acolo s-a clădit experiența mea. De 11 ani colaborez cu unul dintre cele mai mari studiouri foto din vestul țării, Zambac by Oana Vedinaș.

 În proiectele creative îmi dau voie să fiu liberă, dar în același timp țin cont de viziunea echipei. Îmi place ca totul să fie coerent, dar în interiorul acestui cadru sunt foarte spontană.

machiaj cu lamaie

Țin minte că, la un moment dat, m-am uitat la niște fructe în supermarket și mi-a venit o idee. Am ajuns acasă, am scos niște pietricele și am stat toată noaptea lipindu-le pe fructe, habar nu aveam ce va ieși, dar a ieșit. Proiectul acela a rămas unul dintre preferatele mele, chiar dacă au trecut ceva ani de atunci. Cred că asta mă definește cel mai bine, adică să creez din instinct. Cu disciplină, dar și cu curajul de a nu ști exact unde mă va duce ideea.

Care este cea mai importantă abilitate pe care un make-up artist ar trebui să o stăpânească?

Capacitatea de a asculta! și spun asta cu toată sinceritatea din experiența ultimilor ani. Nu mai este suficient să știi să machiezi impecabil. Astăzi sunt sute de make-up artiști care știu să machieze extraordinar și spun asta cu toată aprecierea. Tehnica nu mai este un element rar. Ceea ce face diferența este altceva: comunicarea, capacitatea de a asculta, felul în care o clientă se simte atunci când stă pe scaunul tău. Pentru mine, tehnica este importantă, dar conexiunea este cea care face diferența. Pentru că talentul atrage, dar atitudinea și conexiunea sunt cele care fidelizează. 

Există vreo tehnică sau trend pe care nu îl apreciezi sau nu îl folosești?

Cred că este firesc să existe tehnici sau trenduri cu care nu rezonezi. De exemplu, machiajele grafice le apreciez mult la colegele mele, îmi plac ca expresie artistică, dar nu am simțit nevoia să le aprofundez. Nu fac parte din stilul meu și nici din zona în care se regăsesc clientele mele. Nici sprâncenele exagerat de groase, indiferent de fizionomie, sau buzele supradimensionate doar pentru efect. Nu sunt direcții care mă reprezintă. Cred în proporție, în adaptare, în echilibru.

Cum gestionezi stresul în zilele aglomerate, cum ar fi nunți sau sesiuni foto?

In afara jobului sunt „o bomba cu ceas”, dar la lucru devin foarte așezată și calmă. Nu am o rețetă anume. Pur și simplu așa sunt construită în loc să mă blochez, caut soluții. Iar în situații de criză sau stres, devin chiar mai concentrată și lucrez extrem de eficient. Presiunea mă activează. Întârzierile se întâmplă des mai ales la ședințe foto, când clientele vin din alte orașe sau chiar din alte țări. Nu funcționez pe principiul „ai întârziat 15 minute, s-a anulat tot”. Mi se pare nedrept și neproductiv. În astfel de situații spun simplu lucrăm cu timpul pe care îl avem. Dau variante clare ajustăm, simplificăm, prioritizăm ce este esențial și nu vorbim! Dacă e un eveniment, mă concentrez pe rezistență. Dacă e o ședință foto, mă gândesc la ce va arăta cel mai bine pe cameră.

Care este proiectul de care ești cel mai mândră și de ce?

Nu cred că pot alege un singur proiect. Ar fi nedrept față de celelalte. Am avut bucuria să lucrez alături de artiste, să contribui la editoriale în reviste naționale și internaționale iar uneori, să bifez coperte cum ar fi Viva, Avantaje, Agenda Almanah sau Top Poster.

adela

Adela Berbentia – Agenda Almanah 2026

Poate că unele proiecte au fost mai vizibile decât altele. Poate că unele au avut un impact mai mare. Dar toate m-au crescut. Și de toate m-am bucurat. Fiecare colaborare, fiecare ședință foto, fiecare echipă m-a format într-un fel. Sunt o persoană destul de rezervată când vine vorba de a-mi atribui merite. Dar știu că fiecare etapă a contat în construcția mea ca artist. Pentru că, dincolo de apariții și titluri, rămâne procesul. Și omul care devii în timp ce le construiești.

Ce diferențe sunt între machiajul pentru podium, foto sau cel de zi cu zi?

Diferențele sunt destul de clare și țin mult de context. Machiajul de podium poate merge de la foarte minimalist la excentric. Acolo accentul este pus pe impact vizual și pe coerența cu întreaga colecție. Nu trebuie neapărat să fie „purtabil” în viața reală, ci să transmită un concept. La ședințele foto cu clientele mele, tratez machiajul ca pe unul de ocazie. De multe ori există schimbări de ținute, iar în cazul meu, lucrând în proporție mare cu femei însărcinate apar și particularități dereglări hormonale, sensibilitate a pielii, tendință de transpirație, textură a tenului schimbată. Aici pun accent pe rezistență, pe confort și pe un aspect curat în cameră, indiferent de lumină sau durată. În schimb, când vorbim despre machiaj creativ pentru portofoliu, lucrurile se schimbă. Acolo nu rezistența este prioritatea, ci ideea.

machiaj albastru

De multe ori nu fixez excesiv sau deloc, pentru că intervin modificări rapide, ajustări între cadre sau chiar schimbări complete de concept.

Machiajul de zi cu zi rămâne cel mai echilibrat, mai simplu, adaptat stilului de viață al clientei, cu produse ușoare și confortabile, gândite pentru purtare îndelungată.

Cum vezi viitorul industriei machiajului?

Văd viitorul industriei machiajului ca fiind într-o continuă evoluție și într-un ritm extrem de rapid. În ultimii ani, industria a evoluat enorm, atât la nivel de formulă, cât și la nivel de performanță și confort pe piele iar asta eficientizează munca noastră și ridică standardul rezultatului final. Este greu să îți imaginezi ce s-ar mai putea inventa, pentru că deja nivelul de calitate este foarte sus. Și totuși, cred că direcția în care ne îndreptăm nu este neapărat una a excesului, ci a echilibrului și a acurateței. Observ din ce în ce mai mult o întoarcere către machiajul natural, curat, bine așezat. Chiar și la nivel internațional, vedem artiste care aleg simplitatea și pun accent pe piele, pe textură, pe rezultate aerisite nu încărcate.

Cred, cu bucurie, că viitorul aparține unui machiaj mai conștient mai simplu, mai echilibrat, mai autentic. Iar asta mi se pare o direcție sănătoasă pentru industrie.

 Ce sfat ai oferi celor care vor să devină make-up artiști?

Să nu se lase descurajați. Există loc sub soare pentru toată lumea, absolut pentru toată lumea. Dar trebuie să înțeleagă că locul acela se construiește, nu se primește. Industria este mult mai competitivă decât era acum câțiva ani. Sunt foarte mulți artiști talentați, iar simplul fapt că știi să machiezi bine nu mai este suficient. Este nevoie de investiții, de prezență, de imagine, de echipamente, de educație continuă. Aș mai spune să muncească mult, să repete, să exerseze și să nu creadă că un curs validează definitiv. Eu încă investesc în mine.

in negru

Și poate cel mai important lucru este să rămână oameni, indiferent de nivelul la care ajung. Meseria asta nu este doar despre machiaj, este despre relația pe care o construiești cu fiecare femeie care îți acordă încrederea ei.

Cum crezi că poate fi combinată arta machiajului cu noile tehnologii (inteligența artificială, filtre digitale, etc.)?

Cred că tehnologia și arta machiajului pot merge împreună. AI, IA poate ajuta în simulări, în pre vizualizări, în campanii. Sunt instrumente puternice și ar fi greșit să le ignorăm. Deja vedem cum se pot genera imagini, modele, campanii aproape perfecte. Pentru branduri este eficient și rapid.

Însă un lucru pe care l-am spus mereu este că lucrul direct cu clientele nu te va duce niciodată „la sapă de lemn”. Experiența reală, interacțiunea umană, energia dintr-o ședință foto sau dintr-o zi de eveniment nu pot fi replicate digital. Machiajul, ca artă aplicată pe un chip real, rămâne despre atingere, interacțiune, emoție si experiență. Tehnologia poate completa, poate inspira, poate eficientiza. Însă conexiunea umană nu va putea fi înlocuită. Un filtru poate crea perfecțiune. Un artist creează emoție, iar emoția nu poate fi generată artificial vreodată.

Ce înseamnă pentru tine „frumusețea autentică”?

Pentru mine, frumusețea autentică înseamnă să te recunoști. Să te placi încă de la prima întâlnire cu tine, dimineața, în oglindă. Să îți accepți și să îți iubești micile imperfecțiuni, ridurile care vorbesc despre experiențe, cearcănele care spun că ai trăit, că ai obosit, că ai simțit. Nu înseamnă să devii altcineva și nici să te ascunzi în spatele unui ideal. Înseamnă să descoperi o versiune îmbunătățită a ta, una în care trăsăturile sunt puse în valoare, nu schimbate. Pentru mine, asta înseamnă un machiaj bine făcut… să evidențieze ceva ce există deja.
Pentru că, în esență, frumusețea ta este arta mea!

nicoleta bodea

Nicoleta Bodea

Sursa foto: arhiva personală

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/