Bătrânul turn! Cea mai veche clădire – monument istoric din Lugoj, are nevoie urgentă de restaurare profesionistă  

Decanul de vârstă al clădirilor lugojene este Turnul „Sfîntul Nicolae”, care veghează de peste 600 de ani Lugojul.

El a înfruntat secolele, dar la ora actuală are nevoie de reparații și restaurări profesioniste. Cea mai veche piesă arhitectonică păstrată la Lugoj este turnul Bisericii „Sfântul Nicolae”. Mai mulți istorici, printre care Vasile Muntean şi Vasile Drăguţ, sunt de acord că această construcție datează din anul 1402. Părintele profesor universitar Vasile Muntean, de la Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” este un bun cunoscător al venerabilului turn, căruia i-a dedicat articole de presă şi capitole ale cărților sale.

„Din biserică se păstrează azi doar turnul. Corpul clădirii a fost demolat la 1879, fără a mai fi reconstruit. S-a spus că reprezintă pericol pentru siguranţa publică. Despre corpul clădirii avem o informaţie de la preotul revoluţionar paşoptist Dimitrie Theodori, care descria ferestrele mari şi asemăna biserica Sf. Nicolae din Lugoj, împodobită cu picturi neo-bizantine, cu Mânăstirea Săraca. Turnul, cu înfățișarea pe care o ştim azi, datează din 1726. Turnul are norocul de a fi amplasat într-o piaţă centrală – Piaţa Victoriei, în flancul Primăriei, dar fără a fi deranjat de proporţiile şi stilul clădirilor din jur”, ne declara pr. prof. univ. Vasile Muntean cu ani în urmă.

Stema Banatului

Înainte de 1990, istoricul de artă Răzvan Theodorescu era de părere că figura Sfântului Nicolae, amplasată deasupra inscripţiei în latină, datează înainte de 1700. Probabil că se găsea pe vechea biserică şi a fost ulterior adăugată faţadei turnului, aşa cum se vede azi. Sub portret se găseşte piesa heraldică – Stema Banatului, cu o inscripţie în limba latină care dă indicaţii asupra celei mai temeinice restaurări din istoria bisericii: “Aedificata haec eclosia per me Iohannem Ratz de Mehadia supremum prefectum inelitorium districtum Lugos, Caransebes et Lippa. Anno Domini 1726, die 19 iunii” (“Această biserică a fost edificată de mine, Ioan Raţ de Mehadia, prefectul suprem al strălucitelor Lugoj, Caransebeş şi Lipova. Anul Domnului 1726, ziua 9 iunie”).

Fără restaurări după ureche

Inventarul din 1775, păstrează numele a nouă cărţi româneşti aflate în dotarea bisericii şi folosite la slujbe – Evanghelie (1746), Liturghier (1767), Apostol (1743), Biblie (1688), Pravilă (1652), Octoih (1774), Noul Testament (1648) etc., tipărite la Râmnic sau la Bucureşti. Aceste titluri sunt mărturii limpezi că se slujea deja în româneşte. Acelaşi inventar mai enumera odăjdii preoţeşti, vase de argint, lemn, fier sau aurite, cruci ferecate, două clopote etc. Sunt pomeniţi şi slujitori ai altarului. Un document din 1717 vorbeşte de protoprezbiterul Lugojului fără să-l denumească. În acelaşi secol XVIII întâlnim numele protopopilor: Spasoe (decedat în 1751), Petru Popovici (decedat ăn 1778) şi al mai multor preoţi.

Luminiţa Wallner Bărbulescu, fost director al Muzeului de Istorie, Etnografie şi Artă, spunea că la ultima restaurare a monumentului, de la începutul anilor ‘90, nimeni de la muzeu nu a fost consultat. La rândul lui, părintele profesor Muntean este în posesia unei fotografii mai vechi a turnului, în care acoperişul este mai plat şi nu are forma supraînălţată de azi. El opina că ar fi necesară consultarea unor documente înainte ca fel şi fel de culori să fie aplicate pe stema Banatului. Culorile aplicate acum peste trei decenii s-au şters, ceea ce deschide calea unei restaurări care să respecte izvoarele istorice.

• Tweet
• Pin It