Bătrână tâlhărită în plină zi pe o stradă din Reșița

cropped image of robber with tattooed hand preparing to steal handbag of woman

Infracțiunile curg pe bandă rulantă în ultima vreme. Hoții acționează chiar și în plină zi și nu se feresc să recurgă la violență pentru a-și atinge scopul.

Un nou incident a avut loc ieri, în jurul orei 13.00, pe o stradă din Reșița. De această dată, hoții nu au mai avut ca țintă autoturismele, ci victimă a căzut o femeie de 75 de ani. Aceasta se deplasa pe aleea Gladiolelor, iar un bărbat care purta glugă pe cap ar fi îmbrâncit-o. Femeia a căzut și s-a lovit la față. Bărbatul i-ar fi sustras poșeta și ar fi dispărut apoi într-o direcție necunoscută.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat de tâlhar în persoana unui bărbat de 27 de ani din Reșița. Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, urmând să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița pentru dispunerea de măsuri legale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/