„Bătălia mondială este pentru atenția ta”. Cristian Cira, lector UVT, explică dependența digitală și cum ne protejăm copiii

„Copiii nu ar trebui să aibă conturi pe rețele sociale până la 18 ani”, spune Cristian Cira, lector universitar la UVT și specialist în securitate cibernetică. Într-un interviu acordat expressdebanat.ro, el explică de ce simpla absență din social media nu oferă siguranță împotriva cyberbullying-ului  și cum platformele digitale creează dependență. Discută despre riscurile grupurilor de WhatsApp din școli și despre soluțiile pe care le vede pentru protecția tinerilor.

Context. Săptămâna aceasta, Universitatea de Vest din Timișoara a organizat o dezbatere despre violența în școli, unde s-a discutat și despre impactul cyberbullying-ului asupra tinerilor. Cristian Cira, lector la Departamentul de Informatică al UVT, a vorbit despre fenomen și despre cum ne putem proteja în mediul online.

„Nu aș spune că simpla lipsă a unui cont pe rețelele sociale ne protejează. Cyberbullying-ul nu se rezumă la Facebook sau TikTok. O metodă foarte eficientă de hărțuire este distribuirea unor imagini, videoclipuri sau meme-uri editate, care pot circula între colegi chiar și dacă victima nu are cont pe nicio platformă. O poză trucată, o înregistrare audio modificată – toate pot provoca suferință și pot scăpa rapid de sub control.”, a declarat Cristian Cira, după ce a dezvăluit faptul că nu este prezent pe rețelele sociale.

Potrivit lectorului, „rețelele sociale ar trebui să aibă același regim ca alcoolul, țigările sau drogurile.” Cira subliniază că Australia a luat deja în calcul o astfel de măsură, dar aplicarea unei asemenea legi ar ridica probleme legate de intimitate și supraveghere digitală.

Lectorul UVT atrage atenția și asupra pericolelor din grupurile de WhatsApp: „Administratorul unui grup are o putere foarte mare: poate exclude, cenzura sau refuza includerea unor persoane. Această dinamică poate deveni periculoasă în rândul elevilor.” Mai grav, unele dintre aceste grupuri sunt create cu acordul profesorilor, ceea ce, în opinia sa, este o greșeală.

Dependența de conținut digital: „Rețelele sociale transformă atenția în bani”

Cira explică și mecanismul din spatele dependenței de social media. „Bătălia mondială este pentru captarea atenției. Odată ce ai un milion de oameni care petrec câteva minute pe platforma ta, poți face bani. Cel mai ușor mod de a capta atenția este prin declanșarea reflexelor necondiționate.”, a spus Cira.

TikTok este una dintre platformele cele mai periculoase, în opinia specialistului, atât din punct de vedere al securității, cât și al dependenței pe care o creează. „Videourile sunt construite astfel încât să ofere o satisfacție rapidă. Creierul uman este programat să caute această recompensă – «aha, m-am prins de glumă, vreau să mai văd unul», iar această buclă creează dependență.”

Cum pot fi protejați copiii?

Cira este de părere că părinții ar trebui să fie extrem de atenți la conturile online ale copiilor: „Nu trebuie interzis accesul la Internet, ci crearea conturilor personale. Un copil nu ar trebui să aibă un username și o parolă până la 18 ani. Dacă trebuie să folosească o platformă, o poate face prin contul părintelui.” În ceea ce privește alternativele sănătoase, profesorul propune îndrumarea spre activități care oferă satisfacții pe termen lung, cum ar fi securitatea cibernetică sau matematica. El povestește că organizează o școală de vară pentru studenții lui, în natură, în afara mediului digital. „Nu le voi impune nimic. Vom merge împreună și vom descoperi alte moduri de a petrece timpul. Cred că sfaturile impuse de generațiile mai în vârstă nu mai sunt relevante în secolul XXI.”, a mai spus Cira.

Interviul integral acordat de lectorul Cristian Cira

Express de Banat: În cadrul dezbaterii despre de violența în școli, ați menționat că nu sunteți activ pe rețelele sociale. Cum înțelegeți fenomenul de cyberbullying, în acest caz? Este acesta legat în mod direct de rețelele sociale sau absența unui cont poate oferi protecție reală împotriva acestui tip de hărțuire?

Cristian Cira: În primul rând aș spune că am cont pe Facebook, a apărut în 2007 și din curiozitate l-am făcut, dar după nu l-am mai folosit decât foarte rar. Contactul meu cu ce se întâmplă pe rețelele sociale vine prin intermediul studenților. Conduc un grup ce participă la concursuri de securitate cibernetică. Sunt white hat hackers, adică depun eforturi să facă lucruri bune, nu rele, și de la ei aflu foarte multe lucruri. Fiind foarte tehnici, mulți dintre colegii lor apelează la ei în caz de probleme, sunt mereu în contact cu noile tehnologii și metodele utilizate în mediul online. 

Nu aș spune că cyberbullying-ul se limitează doar la rețelele sociale pentru că una din metodele foarte eficiente de a hărțui pe cineva este, de exemplu, să se creeze o imagine, un video, un meme, care să fie distribuită între colegi, chiar dacă victima nu are conturi pe rețele sociale. O poză trucată ar putea să circule printre colegi, iar efectul asupra victimei ar fi același – ar simți hărțuirea din cauza unor imagini care nu sunt reale, menite să fie amuzante. 

Faptul că un copil nu are conturi pe rețele sociale nu îl protejează de cyberbullying. Pe de altă parte, cred că este foarte grav că le permitem copiilor accesul la rețelele sociale. Ar trebui să existe o vârstă minimă de 18 ani pentru a le folosi.

Rețelele sociale ar trebui să aibă același regim ca alcoolul, țigările sau drogurile. Cred că inițiativa din Australia de a interzice accesul minorilor la aceste platforme este binevenită, doar că aplicarea unei astfel de legi ar lovi foarte tare în intimitatea în mediul online, pentru că ar necesita sisteme care să verifice vârsta utilizatorilor, care să detecteze dacă cineva chiar are 18 ani sau nu. Asta se poate face, dar ar implica un compromis semnificativ la nivelul confidențialității personale.

Express de Banat: Un grup de WhatsApp între colegii de la școală poate fi la fel de periculos?

Cristian Cira: În prezent sunt foarte multe aplicații care facilitează discuțiile de grup, iar acestea permit crearea de subdomenii și subgrupuri. Administratorul unui grup are o autoritate foarte mare asupra grupului pentru că poate exclude pe oricine, cenzura, include sau refuza includerea cuiva ș.a. Asta cu siguranță poate să fie dăunător.

EdB: Astfel de grupuri există, uneori cu acordul dirigintelui… 

Cristian Cira: Asta este o greșeală. 

EdB: Ce ar trebui să li se întâmple, să li se spună, să li se arate copiilor pentru a le stimula interesul pentru lumea reală, în defavoarea celei virtuale?

Cristian Cira: Cred că trebuie să fim cinstiți. Noi toți migrăm spre mai multă lume digitală. Când m-am născut, universul digital ocupa 0% din timpul meu, acum poate ocupă jumătate, dar nu contează cât, contează că nu mai e zero. Eu văd lumea împărțită în universul fizic, analogic, și cel digital. 

Acum vreo 20-30 de ani  trăiam cu totul în analog, pentru că nu exista Internet. Acum, constat că mulți dintre noi împărțim orele dintr-o zi între activități pur fizice, cum ar fi un duș, și momentele petrecute exclusiv în mediul digital. Mai e și o zonă gri, în care, de exemplu, dacă merg cu mașina și folosesc Google Maps sunt în ambele lumi simultan. 

Cum putem face ca tinerii să petreacă mai mult timp în lumea reală decât în cea virtuală? Nu știu să vă dau răspunsul. Totuși, am un demers prin care vreau să organizez o școală de vară, să îi iau pe studenți – care sunt foarte tehnici și petrec peste 14 ore în fața laptopului pentru a câștiga concursuri internaționale de top – să îi duc într-un loc unde să nu mai folosească laptopul. 

EdB: Și ce o să faceți acolo?

Cristian Cira: O să ne plimbăm prin munți. Fac acest demers doar împreună cu ei, la sugestiile lor, pentru că impunerea unor sugestii din partea celor mai în vârstă cred că nu își mai are locul. Ideea asta de „sfat al bătrânilor” ține de secolul XX. În secolul XXI, niciunul dintre noi nu ar mai trebui să îndrăznească să spună cuiva ce să facă peste 10 ani, din cauza schimbărilor rapide, în special cele induse de tehnologie. Și AI-ul este un exemplu foarte bun. Va fi greu de recunoscut, peste 10 ani, lumea în care trăim.

De aceea, experiența mea de viață nu mai este o autoritate față de cea a unui tânăr de 20 de ani. Sfaturile pe care le vom putea da nu vor mai depinde de vârstă, ci de timpul petrecut în aceste noi spații digitale, în care tot mai mult din timpul nostru este investit. Acolo muncim, ne distrăm, creăm și câștigăm bani. Nimeni nu are întreaga experiență necesară, iar cu siguranță nu eu, care sunt mai în vârstă, știu mai bine cum să ne comportăm într-o rețea socială.

EdB: Ce anume provoacă dependență?

Cristian Cira: Părinții ar trebui să fie foarte fermi, nu atât în ce privește accesul copiilor la Internet sau rețele sociale, ci mai ales în ce privește crearea unui cont. Când se creează un cont, copilul își alege un username și o parolă. Noi, adulții, știm cât de importantă e parola și responsabilitatea pe care o presupune gestionarea acesteia. Este o responsabilitate pe care niciun copil nu ar trebui să o aibă până la 18 ani.

Părinții ar trebui să fie foarte atenți ca micuții să nu aibă un cont personal pe care să îl administreze. Dacă vor să folosească o rețea socială, o pot face de pe contul părinților. Nu există un motiv pentru care un copil ar trebui să aibă o parolă. Oferă și un spațiu în care părintele nu are acces, iar acest lucru nu mi se pare firesc. 

Așadar, nu e vorba doar despre interzicerea accesului la Internet sau interacțiunea cu ceilalți, ci despre interzicerea  creării unui cont propriu pe o rețea socială, până la 18 ani. Participarea la aceste rețele ar trebui să se facă prin intermediul contului părintelui care, fiind adult, înțelege și își asumă responsabilitatea. 

Ce provoacă dependență? Entertainment-ul. Creierul primește mult mai rapid doza de dopamină. În rețelele sociale, în spațiul digital, este o formalitate să transformăm atenția umană în bani. Dacă fac acum un site, nu are nicio importanță ce se întâmplă acolo, dar dacă reușesc să aduc un milion de vizitatori pentru cinci minute, sigur pot face bani din asta. Indiferent de conținut. Contează doar numărul de indivizi și durata interacțiunii lor. Secundele petrecute pe site pot fi transformate în dolari prin mecanisme foarte bine puse la punct. Nu mai trebuie inventat nimic.

Bătălia mondială a rețelelor sociale și a tuturor celor care vor să se adreseze miliardelor de oameni, e pentru cum să capteze atenția. Și cel mai ușor se captează atenția când conținutul acela reușește să activeze reflexe necondiționate ale omului. În jocurile video, când înving un caracter, primesc o recompensă, o mică doză de dopamină, care mă face să continui să joc. Aceste recompense mici sunt ceea ce creează dependența.

EdB: Și TikTok-ul…

Cristian Cira: Un alt exemplu mult mai grav e TikTok-ului. Nu am și recomand tuturor să îl șteargă pentru că, din punct de vedere al securității, este foarte intruziv. Permite unui factor extern să acceseze toate dispozitivele din casă. Dacă cineva se conectează la Wi-fi-ul meu, pentru că are TikTok și a acceptat termenii și condițiile, aplicația are acces la toate device-urile din rețeaua mea. Acesta e un aspect. Dar cel cu dependența e mult mai grav pentru că în TikTok recompensele vin din simpla înțelegere a unui video. Nu contează ce video este prezentat; satisfacția vine din faptul că că am înțeles ce se întâmplă acolo.

De exemplu, un video cu un cățel care se joacă pe malul mării. Cățelul se împiedică și asta provoacă amuzament. Satisfacția apare în momentul în care omul dă „skip” și trece la următorul video, pentru că a înțeles gluma. Dacă e un video cu o problemă de matematică pe care nu am reușit să o înțeleg, trec mai departe din plictiseală.

Problema este că aceste videouri nu sunt neapărat pe o temă anume, ci doar trebuie să capteze atenția. TikTok-ul este foarte abil în a prezenta video-uri unul după altul, punând creierul într-o situație în care simte că a „câștigat” atunci când înțelege conținutul. De exemplu, după ce am văzut cățelul, următorul video poate fi cu un schior care face un backflip. Creierul meu trebuie să facă rapid legătura între aceste două contexte complet diferite: marea și muntele, căci amuzamentul sau satisfacția vine în momentul în care reușesc să înțeleg diferențele și contextul. Poate că schiorul a căzut pentru că i-a fost frig sau poate că a reușit să facă trucul. Atunci când prind acest context, creierul meu se simte mulțumit și activăm un „Ah, m-am prins!” și, în acel moment, o doză mică de dopamină mă face fericit.

TikTok-ul continuă să îmi prezinte astfel de puzzle-uri, provocându-mă mereu să înțeleg un nou context, iar satisfacția vine din acel „aha!”. Video-urile care nu le înțeleg, pentru că nu mă pricep la fizică sau matematică, le dau skip. Dar TikTok-ul știe exact ce să îmi prezinte, îmi dă altceva care mă va face să înțeleg și, atunci când reușesc, primesc dopamină. Dopamina mă face fericit și mai vreau. E o satisfacție mult mai rapidă decât în alte activități, cum ar fi un joc de baschet, unde ajuns să arunc la coș o dată la două minute. Aici, satisfacția vine mai rapid, la 3 secunde, iar dopamina mă face să doresc să continui.

EdB: În ce direcție ar trebui să fie ghidați copiii atrași de Internet, să înțeleagă că poate fi folosit într-un mod mai constructiv?

Cristian Cira: Copiii ar trebui să fie direcționați să rezolve probleme, cum ar fi cele de matematică. I-aș încuraja să se îndrepte spre securitate cibernetică. Avem studenți remarcabili. Deși sunt studenți la Informatică, ei vin cu un bagaj de cunoștințe extraordinar de bun, vorbesc de cei din grupul care participă la concursuri internaționale, pe care l-au format din pasiune, în afara școlii. Nu există un liceu care să îi învețe atât de multe, nu există timpul fizic, chiar dacă sunt dascăli remarcabili care ar putea să îi învețe. Au dobândit cunoștințele din pasiune. La fel ca elevii care se duc la olimpiadă la matematică sau la română sau orice alt concurs, la fel ca sportivii, fără pasiune și muncă, timp dedicat, nu vor putea excela. 

Cel mai important ar fi ca aceștia să învețe să rezolve probleme care necesită timp și răbdare. Rezolvarea unui exercițiu de matematică poate dura 20 de minute, iar satisfacția vine după aceea. TikTok-ul, în schimb, oferă un impuls de satisfacție în doar câteva secunde, dar nu este sustenabil. 

• Tweet
• Pin It