Băsescu, la cules de castraveţi

Sorin Roşca Stănescu a fost dat afară din partid. Cum s-a întâmplat asta? Stănescu era senator PNL. Şi a spus despre Băsescu Traian ce ştie toată lumea. Că împreună cu Stolojan ar fi folosit în campania electorală 7 milioane de dolari, bani negri. Nu PDL-ul, ci PNL-ul l-a dat afară. La ora asta, Băsescu Traian moare de râs. Şi cum naiba să nu moară de râs? Sorin Roşca Stănescu le-a oferit un cadou. Tocmai bun de pus pe tapet de Crin Antonescu în alegerile prezidenţiale de la anul. Iar Crin Antonescu îl dă afară. Toţi greii partidului au fost puternic motivaţi de Antonescu să-l dea afară. Radu Stroie, ministrul de Interne, a declarat înaintea şedinţei de excludere că nu crede că şi de data asta Roşca Stănescu scapă. Cred că PNL-ul a făcut o greşeală. Stănescu era unul din adversarii declaraţi ai lui Băsescu. Un astfel de om e bun în interiorul partidului, nu în afara lui. Apoi mai era şi jurnalist. Ştia unde şi ce anume să caute împotriva lui Băsescu. Pe un asemenea om nu-l excluzi, îl ţii aproape. Lui Stănescu i-au luat boii de la bicicletă. Dacă nu mai e senator liberal, devine senator independent şi tot nu-i poţi închide gura. Dacă găseşte o bombă de presă, o foloseşte împotriva oricui, deci şi a PNL-ului. Asta-i limpede ca lumina zilei. Dar Băsescu Traian nu are acum o singură mare belea. Nu a glumit când a afirmat că vrea să devină fermier. A cumpărat în judeţul Călăraşi 290 de hectare, nu pe numele lui, ci pe cel al lui fie-sa, notăriţa. Aceasta a fost pusă să ia un credit de 1 milion de dolari. Veniturile lui ta-su erau prea mici şi nu putea plăti ratele. Săracul! Cred că ar fi putut să plătească cu banii jos, da-i trebuia ceva la vedere. O asemenea operaţiune este legală. Doar mijloacele sunt ilegale. Băsescu a pus un procuror să verifice dacă actele terenurilor sunt în regulă. Adică, a folosit o instituţie de forţă, DNA-ul, când acest lucru îl putea face oricine. De aici înţelegem că DNA-ul putea fi folosit şi în alte împrejurări. Un articol dintr-o publicaţie ce apare la Bruxelles îl face varză şi cu siguranţă europenii îl vor citi. Articolul este devastator pentru Băsescu, dar şi pentru europenii care l-au ţinut în braţe la referendum.

Comments

  1. gigi says:

    Posteaza articolul!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/