România se află într-o criză fără precedent, a declarat sâmbătă, la Timișoara, Dan Barna, vicepreședintele Camerei Deputaților. Dan Barna critică, în context, măsurile luate de Guvern pe zona energiei și pentru combaterea creșterii prețurilor. Vicepreședintele Camerei Deputaților aduce critici și șefului statului pe care îl acuză că „tace înțelept”.
Vicepreședintele Camerei Deputaților a afirmat că România se află în plină criză economică și că actualul set de măsuri din domeniul energiei nu face decât „să stingă lumina în economia românească”. Barna a precizat, în context, că timp de mai multe zile, România a avut cea mai scumpă energie din Europa.
„România este astăzi în criză și sunt mai multe paliere ale acestei crize pe care le trăim și de care ne lovim cu toții. Scuza aceasta că e un context internațional nu ne ajută cu nimic pentru că felul în care Guvernul României decide și a decis până acum să procedeze nu face decât să ne mențină în cea mai dificilă dintre situații, dovadă foarte clară fiind faptul că mai multe zile am avut cea mai scumpă energie din Europa. Da, România, o țară care se mândrește cu resursele energetice, care spunea că nu suntem dependenți de Rusia ca alte țări europene, dar reușim să vindem cea mai scumpă energie din Europa la noi în țară. Ceea ce arată foarte clar că măsurile actuale luate de Guvern sunt complet nefuncționale.”, a declarat Dan Barna, la Timișoara.
Fostul președinte USR a mai vorbit și despre criza economică „generalizată”, afirmând că aceasta produce disperare în rândul agenților economici. Una dintre soluțiile USR ar fi reducerea TVA de la 19 la 5%, soluție despre care Barna spune că nu e acceptată de Guvern.
„Avem o criză economică generalizată, agenții economici sunt efectiv disperați de măsuri total impredictibile. Criza socială o cunoașteți foarte bine, vedeți că măsurile acestea, celebra plafonare nu a îmbunătățit cu nimic în realitate viața cetățenilor, iar despre criza politică nu cred că e necesar să detaliez foarte mult. Vedem foarte clar, PNL vrea să-l zboare pe Budăi, PSD vrea să scape de Virgil Popescu, această mega coaliție în care președintele Iohannis tace înțelept, această înțelepciune cu care președintele Iohannis aproape că sufocă România nu funcționează într-o situație ca aceasta în care e nevoie de o asumare și de măsuri foarte certe. Ele nu se întâmplă.”, a mai declarat Barna.
Vă reamintim, USR împreună cu Forța Dreptei au depus o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei. Aceasta va fi dezbătută și votată în Parlament săptămâna viitoare.
„Nu facem decât, prin actualul set de măsuri pe energie, să stingem lumina în economia românească. Asta face Virgil Popescu. (…) Această moțiune are toate șansele să treacă pentru că da, PSD are șansa să voteze această moțiune, coaliția de guvernare să pună un ministru competent căruia chiar să îi pese. (…) Mă bazez pe voturile oricărui parlamentar care înțelege că dacă România continuă cu Virgil Popescu, impactul asupra economiei și asupra societății va fi unul dramatic.”, a mai precizat Barna.
În privința depunerii unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Ciucă, Dan Barna a precizat: „probabil că vom depune. La momentul ăsta suntem realiști, nu există voturile pentru o moțiune de cenzură”.
Criza energetică, dezbătută de primarii din AMR
La Cluj-Napoca a avut loc întâlnirea primarilor din Asociația Municipiilor din România. În dezbatere s-a aflat și criza energetică, a spus primarul Timișoarei, care a arătat și că Guvernul nu s-a consultat cu edilii locali pe tema ordonanței pe energie.
„(…) Problema este mai mare în Timișoara pentru că suntem a doua cea mai mare termie în țară și avem foarte mulți clienți. Dar e clar că e o problemă structurală în piață și mă aștept ca Guvernul să ia în serios această problemă și să găsească soluții ca plafonarea prețurilor să nu ducă de fapt la o închidere a pieței și să nu mai vină firme să încheie contracte. (…) Aceeași situație avem și pe piața energiei unde acum a ieșit o ordonanță pe energie pe care nu a văzut-o nimeni înainte. Este absolut inacceptabil. Asociația Municipiilor nu a fost consultată și deja am descoperit primele provocări. De exemplu, societățile în subordinea primăriilor nu sunt acolo incluse la anumite prevederi și asta ar însemna că ar trebui să creștem iarăși tariful, de exemplu, la apă, companiile de apă o să aibă o problemă mare, companiile de transport în comun o să aibă o problemă mare și de aceea trebuie să o spun foarte clar: în această criză nu ne mai permitem amatorism, nu ne mai permitem să emitem acte legislative care să nu fie consultate cu cei care trebuie să le pună în practică și cu cei care trebuie să sufere consecințele.”, a declarat Dominic Fritz.
Primăria Lugoj a început zilele acestea o amplă acțiune de curățenie de toamnă, iar primele zone vizate ale orașului au fost cartierele Stadion III, Micro I și Cotu Mic....
Alegerile prezidențiale din Timiș, asigurate de 1.800 de forțe de ordine
Alegeri prezidențiale, turul întâi. Secțiile din Timiș s-au deschis
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281