La Giulvăz, în Timiș, un bărbat de 42 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de părinții săi.
Incidentul a fost sesizat pe 31 octombrie de un nepot. Oamenii legii au verificat situația și au constatat că bărbatul nu respectase restricția care îi fusese impusă pe 29 octombrie.
„La data de 31 octombrie, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Giulvăz, cu privire la faptul că unchiul acestuia ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu emis la data de 29 octombrie, prin intermediul căruia avea impus să păstreze o distanță de 100 de metri față de părinții săi, din localitatea Giulvăz. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.”, au anunțat polițiștii timișeni.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Lucrările de amenajare a promenadei pe malul râului Bârzava, la Reșița, avansează. Proiectul prin care se va realiza o legătură pietonală și velo între Centrul Civic și Govândari, pe...
Raluca Pantea |
28 February 2026
Victor Nafiru |
28 February 2026
Cosmin Odorescu |
28 February 2026
EduFest Timișoara – acolo unde educația prinde aripi, iar visurile copiilor capătă contur!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

