Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a fost reclamat de o femeie de care s-a apropiat pe stradă și a atins-o fără acordul acesteia. Polițiștii au descoperit ulterior că bărbatul nu era la prima abatere.
Bărbatul reclamat a fost găsit de polițiști la trei zile după reclamație. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală.
„În fapt, la data 2 septembrie, în jurul orei 8, polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Semenic din Timișoara, o persoană necunoscută, respectiv un bărbat pe bicicletă, s-ar fi apropiat de aceasta și ar fi atins-o cu mâna în zona intimă, fără acordul acesteia. La data de 5 septembrie, pe strada Vasile Lucaci a fost depistat de polițiștii Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei. În urma administrării probatorului în cauză s-a constatat faptul că în perioada aprilie – august 2024, acesta ar mai fi săvârșit alte patru fapte de acest gen pe raza Timișoarei”, transmit polițiștii timișeni.
Tânărul a fost dus în arestul IPJ Timiș și va fi prezentat magistraților cu propunerea de arestare preventivă.
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Raluca Pantea |
01 April 2026
Primul zbor direct de la Timișoara la Istanbul, operat de Turkish Airlines
Alina Dragomir |
01 April 2026
„ACDC – Cetățeni Activi Conducând Schimbarea”, un nou proiect, Nevo Parudimos
Diana Apetrei |
01 April 2026
Verificări interne la ANAF privind suspiciuni de integritate în rândul angajaților
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

