Bărbat împușcat la vânătoare într-o comună din Caraș-Severin!

O sesiune de vânătoare s-a încheiat cum nu se poate mai rău în comuna Ramna. Un bărbat de 48 de ani a ajuns la spital după ce un glonț l-a lovit în maxilar!

Alarma s-a dat la ora 15.10. Polițiștii din Bocșa au fost anunțați că, în zona cabanei Smida din comuna Ramna, un bărbat a fost împușcat accidental în zona feței, după ce un glonț a ricoșat.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că doi bărbați de 48 și de 56 de ani au participat la o sesiune de vânătoare. Din primele cercetări, cel din urmă a tras un foc de armă, iar glonțul a ricoșat și l-a lovit în zona maxilarului pe prietenul său. Victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Armele de vânătoare au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/