Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin au intervenit, în urmă cu puțin timp, în municipiul Caransebeș, pentru salvarea unui bărbat electrocutat, care a rămas prins în firele de înaltă tensiune.
Potrivit informațiilor transmise de ISU „Semenic”, la fața locului au fost mobilizate: o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.
De asemenea, au mai intervenit și reprezentanți ai distribuitorului de energie electrică, care au asigurat întreruperea alimentării cu energie pentru desfășurarea intervenției în condiții de siguranță.
Bărbatul a fost coborât în siguranță de către echipajele de intervenție și predat echipajului medical de pe Ambulanță. La preluare, victima era „conștientă și prezenta arsuri de gradul II și III pe suprafața corpului”, mai precizează ISU „Semenic” Caraș-Severin.
Primarii ar trebui aleși din nou în două tururi de scrutin, spune deputatul USR de Timiș Vlad Șendroiu. Actualul sistem, susține parlamentarul, permite unor candidați să câștige alegerile cu...
Raluca Pantea |
13 July 2026
Raluca Pantea |
12 July 2026
Raluca Pantea |
11 July 2026
Votează parlamentarii la ordin? Explicațiile unui deputat de Timiș
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

