
În timp ce căuta un loc de pășunat pentru oi, un bărbat din localitatea Comloșu Mare s-a rătăcit, în această dimineață, în zona Țarcu. Panicat, crescătorul de animale a sunat la 112, acesta negăsind altă soluție de a ieși din impas.
Imediat în sprijinul bărbatului de aproximativ 50 de ani, care nu a mai reușit să revină pe traseul cunoscut din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a intervenit echipa Salvamont Muntele Mic. În ciuda ceții dense și a ploilor torențiale, care au îngreunat misiunea de salvare, persoana în cauză a fost găsită după aproximativ patru ore de căutare.
„Din fericire, exceptând sperietura, atât bărbatul, cât și cei doi măgăruși care îl însoțeau, au fost găsiți în stare bună de sănătate și sunt în afara oricărui pericol”, a transmis purtătorul de cuvânt al Direcției Județene de Drumuri Caraș-Severin.

Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Aquatim informează că, miercuri, 12 august, între orele 7:30-15:30 se va opri apa în Ghilad și Gad pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, iar între orele 8-16...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Roxana Bălan |
11 August 2026
Express de Banat |
11 August 2026
Victor Nafiru |
11 August 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

