Un bărbat în vârstă de 75 de ani a fost găsit, în timpul nopții, în stare de inconștiență pe casa scării imobilului în care locuia.
Incidentul a fost raportat polițiștilor Secției 3 Timișoara de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Timiș, sâmbătă, în jurul orei 01.15. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul fusese externat recent din spital după ce, în dimineața zilei de 3 ianuarie, a căzut pe scări, incidentul provocându-i traumatisme la nivelul capului. Familia acestuia încerca să-l aducă acasă în momentul în care i s-a făcut rău.
Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat.
Poliția a demarat o anchetă și a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte care au dus la decesul bărbatului.
Parlamentarul USR de Caraș-Severin are un cuvânt tot mai greu spus la nivel guvernamental. Ministrul Mediului a aprobat ca noua regională silvică să aibă sediul în Banatul Montan. „Așa...
Raluca Pantea |
16 March 2026
USR vrea desființarea a șase instituții publice care nu produc „nimic relevant”
Raluca Pantea |
16 March 2026
Șase din zece români susțin comasarea localităților și înființarea de regiuni – sondaj
Alina Dragomir |
16 March 2026
Victor Negrescu în PE: „Milioane de europeni suferă! Europa are soluții să-i protejeze suplimentar!”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

