Un bărbat a murit carbonizat după ce un incendiu a izbucnit la o locuință din județul Timiș de la o țigară nestinsă.
ISU Timiș informează că pompierii au fost solicitați să intervină, în jurul orei 00.40, pentru stingerea unui incendiu de locuință în localitatea Periam.
La locul intervenției s-au deplasat de urgență 13 pompieri cu două autospeciale de stingere și o autosanitară SMURD. De asemenea, la misiune au intervenit și pompierii voluntari din cadrul SVSU Periam. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului, incendiul se manifesta într-o cameră a locuinței. S-a acționat rapid pentru limitarea și stingerea incendiului.
„Din nefericire, în urma incendiului au rezultat 3 victime: o victimă decedată carbonizată (sex masculin), o victimă cu traumatism cranio-cerebral (sex masculin) și o persoană cu atac de panică (sex feminin). Cele 2 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a informat ISU Timiș.
În urma cercetărilor efectuate la locul intervenției, s-a constatat că incendiul ar fi fost cauzat de o țigară nestinsă.
Primarii ar trebui aleși din nou în două tururi de scrutin, spune deputatul USR de Timiș Vlad Șendroiu. Actualul sistem, susține parlamentarul, permite unor candidați să câștige alegerile cu...
Raluca Pantea |
13 July 2026
Raluca Pantea |
12 July 2026
Raluca Pantea |
11 July 2026
Votează parlamentarii la ordin? Explicațiile unui deputat de Timiș
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

