Banul Craiovei, un vizionar al vremurilor sale

Când Mihai Viteazul a ridicat barda să-i dea în cap, acolo în apele tulburi ale Neajlovului, Sinan Pașa i-ar fi zis, potrivit cronicarilor vremii trimiși la fața locului să consemneze bătălia: „Mihăiță Bei, dacă îmi cruți viața, îți promit ție și poporului tău marfă de cea mai bună calitate din bazarele imperiului, cu un discount special la blugi, tricouri, mătăsuri, parpalace, câteva seriale de-ale noatre, pentru ca femeile voastre să nu se plictisească cât timp voi stați la cârciumă, plus două, trei transferuri de fotbaliști de la Galata și Fener.”

Mihăiță al nostru, care nu le avea nici cu serialele, nici cu fotbalul și cu atât mai puțin cu blugii și parpalacele de blugi (el purtând la vremea respectivă o mantie de culoare albă, ciorapi de mătase din aceeași culoare și încălța niște opincuțe stilizate), a cugetat cu barda în aer, uitându-se când la dânsa, când la capul lui Sinan protejat de turbanul ăla imens. „Bă, ce câștig eu dacă îi iau capul lu’ turcalete? și-o zis Mihăiță în sinea lui de juvete născut în Târgul de Floci. Nimic. Ba dimpotrivă. Și unde mai pui că suntem și în postul lu’ Sfântă Mărie Mare. Că dacă ar fi pus și el bătălia înainte sau după post, treacă, meargă, dar așa se merită să-mi mânjesc mânușile de catifea cu sânge păgânului?” Gândire simplă, de creștin adevărat care s-a transmis peste veacuri. Până la noi.

Milostiv din cale afară, Mihăiță i-a întins mâna lu’ Sinan, băgat în noroi până la brâu, zicându-i: „Înainte de a te întoarce la ai tăi, du-te după cortul meu și fă-ți un duș, spală-ți uniforma și îmbucă ceva. Și spune-i sultanului să termine dracului cu războaiele astea, că vor veni vremuri când vom cumpăra de la voi mașini de spălat, kebab, tramvaie și trotinete electrice.”

Bătrânul Sinan, care se și văzuse bătând la porțile din cer ale lui Allah, s-a ținut de cuvânt, lăsând cu limbă de moarte în testamentul său, să i se împlinească toate câte i le-o spus lu’ Mihăiță Bei. Oameni de cuvânt, stră, stră-strănepoții săi ne-au vândut haine la kilogram, nu la bucată, au lăsat la preț la inele, cerceluși, lănțiguri din aur iar noi, după ce alții au luat după ’90 tot ce s-a putut lua, le-am dat cadâne una și una, model 90-60-90! Și toată lumea a fost fericită, lăudând inspirația lu’ Mihăiță Bei din acea zi de 13 august 1595, când nici acum nu se știe cine a câștigat de fapt bătălia de la Călugăreni.

• Tweet
• Pin It