Bântuie fantomele

Constat un asalt din ce în ce mai agresiv al aducătorilor aminte de traiul minunat din raiul comunist, coroborat cu acțiuni de slăbire a încrederii populației în valorile democrației. Cred că tovarășii se bazează pe lipsa de informare a generațiilor mai tinere și pe uitarea celor ce erau tineri în momentul 1989.

Poate cele ce le voi scrie în continuare le-am mai scris sau spus dar, mi se pare necesar să îi informez pe unii și să le împrospătez memoria altora. Desigur că este imposibil să fiu exhaustiv dar, sper că voi atinge câteva „idei principale”. În primul rând, vorbim despre libertate. Putem călători oriunde, putem vorbi despre orice, putem coresponda audio-video în orice colț al Lumii, ne putem hotărî singuri soarta. Cu ultima chestiune se pare că este cam greu. Nu toți cetățenii sunt dispuși, nu știu sau nu pot să-și construiască prin propria instrucție și voință viitorul. Sindromul „Tătucului” care gândește pentru noi și ne dă, implementat în comunism, pare a fi în continuare prezent în societatea românească. Vezi succesul inepției promise de un candidat la președinție, aceea cu locuințele oferite la prețul unui autoturism mediu. Vin cârcotașii și ne spun că libertatea cu stomacul gol este degeaba. Este suficient să urmăriți o statistică privitoare la numărul turiștilor români în străinătate și banii cheltuiți de aceștia în excursiile, concediile efectuate peste hotare. N-o fi corect politic s-o spun dar, majoritatea pauperilor sunt din categoria „muieți îs posmagii?”. Exemplu de la țară. Cauți cu lumânarea oameni la fân, la prune, la porumb etc. Peste suta de lei net neimpozabili, mâncare, tutun și băutură. Nu frate, e greu. Eu am cu spatele, eu am cu mușchii, eu nu lucrez doar pe atât etc. A dispărut cultul muncii. Încă nu înțelegem că omul onest nu are nimic fără muncă. Multă muncă.

Cunosc un individ care lucra în trei locuri. A câștigat cât să-i ajungă pentru un trai decent și să ajungă pe perfuzii. Nu l-a omorât munca dar și-a câștigat respectul de sine. Un trai peste cel decent, de lux, trebuie să conștientizăm că nu aparține majorității. Am tot făcut recurs la istorie și, poate mă repet. Tot timpul au existat bogați și săraci. În societățile sănătoase există și clasa de mijloc. Care cred, acum în România, luptă pentru supraviețuire dar, luptă și sunt semne clare că există. E drept că nu la un nivel stipulat de tratatele de economie. Pe final, amintesc doar câteva „binefaceri” ale vremurilor regretate. Mutarea țăranilor la oraș și ruperea lor de tradiții, inclusiv de credință. Erai obligat să crezi doar în tovarășul și în partidul comunist. Cu excepția a cel mult 15 ani anteriori declinului, pe finalul dictaturii mâncai pe cartelă, cu niște rații ce astăzi par imposibile și incredibile. Program tv de două ore cu ode aduse conducătorului. Imposibilitatea de a călători în străinătate. Cu rare excepții, apanajul aparatului de stat și de partid, inclusiv ciripitorii, adică gunoaiele ce-și turnau la Securitate colegii, vecinii și familia. Mai vreți?

Frig în case, moș gerilă în loc de Moș Crăciun, Benzina pe cartelă pentru autoturismele ce circulau o duminică da, una ba, interzicerea avorturilor plus inexistența oricărei posibilități de contracepție etc. O viață pe care inconștienții (oare?), ne-o rememorează ca pe un triumf al nației române, ca pe un apogeu al bunăstării naționale al „independenței și suveranității Republicii Socialiste România”. Firește că nici societatea actuală nu este perfectă, așa cum nu a fost nici cea comunistă și cum cu siguranță nu există niciunde prin Lumea asta. Deosebirea o face cred, cât de dispusă este fiecare națiune să tindă și să lupte pentru o societate apropiată perfecțiunii. Și asta nu este doar treaba politicienilor, este și a fiecărui cetățean ce poate ceva mai mult decât a perpetua specia.