Spitalele din Timiș pot cere bani de la Consiliul Județean pentru a-și achiziționa aparatură modernă! Autoritățile județene vor acorda finanțare, printr-o schemă de minimis. Unitățile spitalicești care pot aplica pentru fonduri sunt cele din Lugoj, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Făget și Deta.
Măsura este una în premieră în județul Timiș, iar unitățile spitalicești pot aplica pentru bani până la data de 28 iunie. Fiecare spital poate primi maximum 200.000 de euro. Banii sunt destinați achiziției de echipamente medicale. Vor primi sprijin prin fondurile nerambursabile proiectele noi, deoarece, conform ghidului de finanțare, nu se dau bani pentru activități începute sau finalizate la data semnării contractului.
Finanțarea face parte din programul de investiții prioritare în domeniul sănătății, derulat de CJT. „Am implementat măsura în urma consultărilor cu autoritățile locale. Este cunoscut faptul că acestea nu pot face față la toate cheltuielile pe care le presupune dotarea cu echipamente medicale, iar aici este datoria noastră să intervenim. Schema de minimis ne dă siguranța că banii vor ajunge acolo unde e cu adevărat nevoie de ei, în mod transparent”, a precizat președintele CJT, Călin Dobra.
Cel mai mare proiect al autorităților județene este ridicarea unei noi maternități, în spatele Casei Austria, o investiție de 12 milioane de euro. Date privind concursul de proiecte pentru spitale puteți găsi aici.